Atletii zalauani au dominat semimaratonul de la Onesti

Magazin Salajean 13 septembrie 2011 0

Atletii zalauani au dominat semimaratonul de la Onesti

Delegatia zalauana prezenta sambata la Campionatul National de semimaraton, de la Onesti, s-a intors acasa cu patru medalii de aur.

Dupa ce in urma cu o luna castiga prima medalie de aur din acest an, atleta Paula Todoran reusit sa urce sambata de doua ori pe cea mai inalta treapta a podiumului la seniori. Sportiva legitimata la Clubul Sportiv Municipal Zalau a terminat cursa de 21 de kilometri cu timpul de o ora, 14 minute si 43 de secunde, avand un avans de aproape doua minute fata de ocupanta locului doi, craioveanca Alina Istudora.

Multipla campioana nationala la semimaraton a declarat ca cel mai mult se bucura de rezultatul obtinut in clasamentul pe echipe. Sunt foarte multumita si de locul obtinut si de timpul inregistrat la finalul cursei. Cel mai mult ma bucur insa de medalia de aur obtinuta cu echipa. Desi toata lumea se astepta ca Onestiul sa castige medalia de aur la echipe, impreuna cu colegele mele am facut o cursa reusita si am repetat performanta de anul trecut, a afirmat Paula Todoran, care le-a avut ca si colege de echipa pe Alina Nituleasa, ocupanta locului 6 la individual, si pe Mihaela Botezan Prundus, care a terminat pe locul 12 la senioare.

De la CSM Zalau a fost prezent si Florin Vedinas, care a inceput atletismul de doar doua saptamani si jumatate, concursul de la Onesti fiind primul pentru atletul pregatit de Mirel Seisanu. A inceput sa practice atletism de doua saptamani si jumatate si a avut curajul sa concureze la semimaraton. A reusit sa termine cursa si chiar a obtinut un loc care-i da sperante pentru viitor, ne-a declarat antrenorul Seisanu. Florin Vedinas a terminat pe locul 47 cursa de semimaraton.

Clubul Sportiv Scolar Zalau l-a avut reprezentant pe juniorul Dan Mirsidan, care a castigat cursa de juniori cu timpul de o ora, 14 minute si 15 secunde. Atletul pregatit de Andrei Radu Rus si Nicolae Radu Rus a fost urmat la interval de 32 de secunde de Andrei Onofrei, de la CS Botosani si la un minut si 22 de secunde de Claudiu Cimpoeru, de la CS Farul Constanta.

Si Liceul cu Program Sportiv Avram Iancu a avut trei reprezentanti la concursul de la Onesti, echipa alcatuita din Cristian Somai, Andrei Rat si David Duma obtinand in premiera medalia de aur la un campionat national de semimaraton. La individual, cel mai bun rezultat l-a obtinut Cristian Somai, locul 9. Andrei Rat a terminat cursa pe locul 11, iar Duma al XII-lea din 21 de juniori.

Simona Maxim, in afara podiumului la individual

Desi avea ca obiectiv clasarea pe podium la individual si castigarea medaliei de aur la echipe atleta zalauana Simona Maxim, legitimata in prezent la CSM Onesti, nu a reusit sa-si indeplineasca niciunul din cele doua obiective. In proba pe echipe, clubul din Onesti s-a clasat doar pe pozitia a doua, dupa CSM Zalau, in timp ce la individual s-a clasat abia pe locul cinci. S-a pus foarte multa presiune asupra mea in ultimele zile pentru ca se vroia sa castigam neaparat medalie cu echipa. Prima data mi s-a spus ca voi pleca la mondialele de alergare montana, apoi ca voi alerga la semimaraton. A fost mai greu pentru mine sa alerg la semimaraton decat sa fi plecat la mondialele de alergare montana, pentru care m-am si pregatit, a explicat esecul fosta atleta a Clubului Sportiv Municipal Zalau.

Comentarii

comments

Lasa un Raspuns »