Aer italian la poalele Meseşului

Marius Morar 22 octombrie 2012 0
Aer italian la poalele Meseşului

Tripla campioană Remat Zalău va debuta marţi seara într-un nou sezon al Ligii Campionilor, urmând să întâlnească de la ora 19, pe teren propriu, vicecampioana Italiei – Bre Banca Lannuti Cuneo

Pentru a treia oară consecutiv, campioana României la volei masculin, Remat Zalău, va participa în cea mai galonată competiţie intercluburi – Liga Campionilor. Cum că numărul grupelor este mai mare decât în sezonul trecut, poziţia a treia îi va permite formaţiei zălăuane o calificare în sferturile de finală ale Cupei CEV doar în anumite condiţii, ţinând cont că se vor califica doar patru echipe de pe locul trei, cu cea mai bună linie de clasament.
Debutul în sezonul 2012 – 2013 al Ligii Campionilor va fi unul de “foc” pentru tripla campioană a României, remat urmând să primească vizita vicecampioanei Italiei, Bre Banca Lannuti Cuneo, formaţiei alcătuită din jucători cu nume mari în voleiul mondial, ce evoluează şi în naţionalele ţărilor din care provin, reprezentativele Italiei, Olandei, Bulgariei şi Slovaciei.
Practic, formaţia italiană este cel mai dificil adversar din Grupa G, având cele mai mari şanse la o clasare pe primul loc.
“Mă bucur că antrenez această echipă pentru al doiea sezon. Peste două săptămâni începem o nouă aventură în Champions League. După cum a spus şi domnul primar, ne bucurăm că vom putea juca în vechea sală, care acum este renovată. Sper ca spectatorii să vină la sală în număr mare, pentru că, în primul rând, noi jucăm pentru ei. În acest sezon al Ligii Campionilor vom juca cu Resovia Rzeszow, Lannutti Cuneo şi Arago de Sette. Despre Resovia şi Cuneo pot spune că sunt două echipe foarte puternice. Resovia este campioana Poloniei, iar Cuneo este în primele echipe din Italia. Arago de Sete este aproape de Remat Zalău ca valoare şi vom face tot ce putem să facem un rezultat bun împotriva acestei formaţii”, a declarat antrenorul principal al Rematului, polonezul Mariusz Sordyl.
Şi secundul Ovidiu Macarie consideră că este aproape imposibil ca Rematul să câştige partida cu Lannuti Cuneo. “Chiar dacă am avut un început mai prost de campionat, cu rezultate neprevăzute, sperăm ca băieţii să se mobilizeze cât mai bine pentru primul meci din Champions League şi să avem o evoluţie cât mai bună. Este greu să te impui în faţa unui astfel de adversar dar, cu o evoluţie bună şi cu puţină şansă, putem obţine un punct sau măcar să câştigăm un set. Vorbim,totuşi de vicecampioana Italiei, unde calitatea voleiului este mult peste cea din campionatul României”, a precizat Ovidiu Macarie.
Meciul dintre Remat Zalău şi Bre Banca Lannuti Cuneo, din cadrul primei etape a Ligii Campionilor va începe la ora 19, în Sala Sporturilor din Zalău şi va fi oficiat de un cuplu format din rusul Alexey Pashkevich (A1) şi grecul Vassilis Raptis (A2).
Remat Zalău va aborda noul sezon al Ligii Campionilor cu următorul lot: ridicători – Jonathan Winder şi Andrei Stoian; universali – Nagy Peter şi Şerban Paşcan; centri – Răzvan Mihalcea, Mihai Gheorghiţă, Fabian Birău; extreme – Robinson “Bob” Dvoranen, Silmar Antonio “Pia” de Almeida, Vlad Tebieş, Mihai Mărieş; libero – Adrian Feher. Antrenori: Mariusz Sordyl (principal), Ovidiu Macarie (secund).
Lannuti Cuneo: Luigi Mastrangelo, Oleg Antonov, Andrea Marchisio, Earvin Ngapeth, Andrea Galliani, Wout Wijsmans, Emanuel Kohut, Nikola Grbic, Dore Della Lunga, Tsvetan Nikolaev Sokolov, Nimir Abdel-Aziz, Andrea Rossi, Daniele De Pandis – libero.

Comentarii

comments

Lasa un Raspuns »