Adio, visul frumos s-a terminat

Magazin Salajean 21 ianuarie 2008 0

Adio, visul frumos s-a terminat

Dupa doua victorii consecutive, handbalistele de la HC Zalau nu au reusit sa obtina nici macar o remiza la Deva, in fata unei echipei aflate in subsolul clasamentului

CSM Cetate Devatrans – HC Zalau 33 – 28 (21 – 11)

Formatia pregatita de Sorin Radulescu a incheiat turul printr-o infrangere, inregistrata in deplasare, in fata echipei CSM Cetate Devatrans. Diferenta a fost cat se poate de clara in prima parte a meciului, gazdele intrand la vestiare cu un avans de 11 goluri. Antrenorul Radulescu ne-a precizat ca, in partea a doua, jucatoarele zalauance au avut o evolutie ceva mai buna, insa nu au reusit sa se apropie decat la trei goluri de echipa din Deva. Si aceasta abia cu trei minute inainte de fluierul final, nemaifiind timp de egalare. Cel mai nemultumit sunt de evolutia pe care au avut-o Smedescu si Nichita in poarta, care nu au aparat nimic, de Holhos si de cele doua extreme, Bologa si Bratu. Pentru mine ele au fost jucatoare inexistente in partida de la Deva. Cu mentalitatea pe care au avut-o ele nu ai cum sa castigi un meci, a fost de parere antrenorul Radulescu, care a mai spus ca se vor lua masuri drastice pentru infrangerea de sambata. Referitor la meciul de la Galati, care va avea loc miercuri, tehnicianul echipei zalaune a precizat ca va folosi echipa a doua. Vreau sa menajez titularele, fiindca sambata ne asteapta un meci foarte greu acasa, cu Rapid. Chiar daca sunt pe locul 10 in clasament, au un joc foarte rapid si incomod pentru adversar. Trebuie sa pregatim foarte bine meciul.

Comentarii

comments

Lasa un Raspuns »