A ratat Mondialele Universitare

Magazin Salajean 3 august 2007 0

A ratat Mondialele UniversitareCea mai buna atleta zalauanca a momentului, Paula Todoran, nu va mai participa la Campionatele Mondiale Universitare programate in 8 august, la Bangkok (Thailanda). Antrenorul sportivei de la CSM Zalau, Mirel Seisan, ne-a declarat ca motivul pentru care Paula nu a fost inclusa pe lista sportivilor ce vor participa la Universiada este faptul ca a abandonat cursa din cadrul Cupei Europei, de la finalul lunii iunie. Paula a scos un timp bun la Internationalele Romaniei, insa, din pacate, nu s-a mai intamplat acelasi lucru si la Cupa Europei. Locul Paulei a fost luat de un sportiv care practica saritura in lungime, iar, pe langa acesta, delegatia Romaniei va mai avea in componenta doi baieti. In acest moment, atleta de la CSM Zalau se afla in pregatire la Piatra Arsa, pentru a-si face stagiul de pregatire la altitudine. Ea va cobori de la altitudine la sfarsitul saptamanii viitoare, pentru a lua startul la Campionatele Nationale de Tineret ce vor avea loc la Bucuresti. Daca la Mondialele Universitare nu va putea lua startul, Paula Todoran ar putea participa la Campionatele Mondiale de 20 de kilometri, alergare pe sosea, programate in luna octombrie, la Udine (Italia). Va reamintim ca, la finalul saptamanii trecute, Paula Todoran a ocupat pozitia secunda atat in proba de 5.000 de metri, cat si in cea de 10.000 de metri.

Comentarii

comments

Lasa un Raspuns »