Şimleuanul Liviu Antal, sub culorile naţionalei

Magazin Salajean 3 iunie 2011 0

Şimleuanul Liviu Antal, sub culorile naţionalei

Devenit în premiară campion al României cu Oţelul Galaţi, şimleuanul Liviu Antal a fost convocat luna trecută la lotul naţional de selecţionerul Răzvan Lucescu pentru partida cu Bosnia din premilinariile Campionatului European din 2012. Alături de fotbalistul şimleuan au mai fost convocaţi alţi doi jucători de la Oţelul pentru partida din această seară, Cornel Râpă şi Gabriel Giurgiu, ultimul fiind anunţat chiar titular.

Meciul România – Bosnia este programat în această seară, de la ora 21, pe Stadionul Giuleşti-Valentin Stănescu.

Mijlocaşul de bandă Liviu Antal se află în faţa primei prezenţe în echipa naţională a României, după ce a ratat în iarnă turneul din Cipru din cauza unei accidentări. El va rămâne sub comanda lui Răzvan Lucescu şi pentru turneul amical din America de Sud, unde formaţia României va întâlni echipele Braziliei (8 iunie, ora 3:50 – ora României, la Sao Paulo) şi Paraguayului (11 iunie, ora 23:00 – ora României, la Asuncion). Antal nu va face parte din primul 11, mai ales că se află şi la prima convocare, însă sunt şanse, e drept reduse, ca şimleuanul să stea pe bancă în această seară.

Comentarii

comments

Lasa un Raspuns »