Ziua mondială a consumatorilor, sărbătorită la Zalău

Magazin Salajean 16 martie 2011 0

Ziua mondială a consumatorilor, sărbătorită la Zalău

Conducerea Comisariatului Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor (CJPC) Sălaj şi-a planificat o serie de activităţi pentru a marca Ziua Mondială a Consumatorilor, sărbătorită în fiecare an la data de 15 martie. Astfel, în cursul zilei de ieri, au fost organizate la Zalău trei puncte de informare a consumatorilor, în marile centre comerciale, respectiv în Artima, Carefour şi Kaufland.

Potrivit directorului şef al CJPC Sălaj, Claudiu Silaghi, aceste puncte de informare au fost amplasate în zonele aglomerate ale municipiului, astfel încât să fie informaţi cât mai mulţi consumatori despre drepturile pe care le au, dar şi să depună eventualele contestaţii.

De asemenea, în cursul zilei de vineri va avea loc o altă activitate pentru sărbătorirea evenimentului menţionat, anume faza judeţeană a concursului naţional Alege! Este dreptul tău!. Competiţia se va desfăşura la Grupul Şcolar Voievodul Gelu din Zalău, începând cu ora 10. Participanţii vor trebui să demonstreze comisiilor că sunt în temă cu legislaţia în vigoare privind protecţia consumatorilor.

Anul acesta, Organizaţia Internaţională a Uniunilor de Consumatori propune ca temă Servicii financiare corecte pentru consumatori.

Comentarii

comments

Lasa un Raspuns »