Zgomotul din discoteci, masurat de vecini

Magazin Salajean 30 decembrie 2010 0

Zgomotul din discoteci, masurat de vecini

Intre nevoia de a atrage si impresiona clientii barurilor si discotecilor si faima castigata de Zalau ca targusor linistit s-a cascat, in ultimii ani, o mare prapastie. Functionarea unor localuri din urbea de la poalele Mesesului a pus pe jar multa lume, din cauza zgomotului produs pe timpul noptii.

Multi dintre locuitorii Zalaului se plang ca li se pare ca lupta cu morile de vant. Reclamatiile lor sunt solutionate de politistii comunitari, care pot da avertismente sau amenzi, de primarie, care poate impune schimbarea orarului unitatii reclamate, si de Garda de Mediu care poate recomanda realizarea unor lucrari pentru atenuarea zgomotului.

Dupa ce toate sunt implinite, cetateanul de rand ajunge din nou sa constate ca este deranjat de zgomot, ca ar trebui s-o ia de la capat cu reclamatiile. Oare de ce? Sunt cumva concitadinii nostri hipersensibili, afectati de stres, ori s-au invatat sa abuzeze de unele drepturi si sa faca din tantar armasar? Este greu de raspuns. Pentru ca, daca am vrea sa fim rigurosi, ar trebui sa tinem cont de multi factori, distante, ore, spatii, dar mai ales de un aparat acreditat pentru masurarea intensitatii sunetului, respectiv, a zgomotului invocat. Dar cum acest instrument lipseste cu desavarsire din Zalau, cum el nu poate fi …importat decat de la Cluj sau Sibiu, la noi in oras se face liniste in functie doar de cadrul legal teoretic.

Trei-patru reclamatii pe weekend

Cele mai multe reclamatii depuse de zalauani pentru perturbarea linistii de catre unitati de alimentatie publica, baruri si discoteci se inregistreaza pe timpul verii, in medie cate trei-patru intr-un week-end. Asa cum sustine Mircea Bara, director in cadrul Politiei Comunitare Zalau, din iulie si pana in octombrie, cand cererea pentru organizarea de discoteci in baruri este mai mare, s-a intervenit in 22 de situatii.

Doua din reclamatii nu s-au confirmat, iar in 7 din situatiile invocate s-au dat amenzi. Pentru cei care s-au conformat s-au dat doar avertismente. Cele mai frecvente reclamatii le-am avut de la locatari din centrul orasului si de la cetateni de peste Valea Zalaului, din spatele pietei agroalimentare, care erau nemultumiti de zgomotul produs pe timpul noptii dinspre complexul comercial, a explicat Mircea Bara. Potrivit directorului Politiei Comunitare, sanctiunile pentru tulburarea linistii publice sunt de doua categorii. Pentru tulburarea fara drept a linistii publice cu aparate, pe timpul noptii si a zilei, daca exista o sesizare punctuala, amenda este intre 200 si 1.000 de lei. Se dau amenzi si pentru cei care-si deranjeaza vecinii, in intervalul orar 22-8, fie ca fac scandal, fie ca produc zgomote, cu diferite dispozitive, la diferite lucrari de constructii, valorile lor oscileaza intre 500 si 1.500 de lei.

Asa cum a subliniat Mircea Bara, Ordonanta 2/2001 reglementeaza cadrul juridic al constatarilor si sanctiunile contraventiilor si reprezinta un ghid de lucru pentru toate amenzile date, prin toate legile speciale. Mai precis, aceasta precizeaza ca cel indreptatit sa constate incalcarea unei reguli este cel care face incadrarea juridica in legea sau hotararea de Consiliu local. In cazul ordinii publice se aplica prevederile Legii 91/1991 si a HCL 170/2007. Agentul constatator are apanajul de constatare si de incadrare in limitele minime si maxime ale contraventiei. El este singurul abilitat, pentru ca merge la fata locului, vede intensitatea actiunii si constata daca omul in cauza colaboreaza sau nu cu reprezentantii autoritatii. Acest lucru este valabil pentru orice autoritate de control.

Garda de Mediu nu masoara zgomotul

Reprezentantul Garzii de Mediu Salaj, Csutak Nagy Erzsebet a afirmat ca au fost multe reclamatii de la locatari din blocul O (de la Galeriile Meses) si de la cei care locuiesc in casele de dincolo de Vale, deranjati de muzica de la discoteca de la ultimul etaj din Mall. Garda de Mediu nu dispune de un laborator de verificari, de aceea am solicitat unitatilor in cauza sa isi caute un laborator acreditat pentru masuratori de zgomot (cum sunt cele de la Cluj sau Sibiu). In functie de determinarile realizate, respectiv, daca unitatile verificate au depasiri, se dispun masuri pentru reducerea zgomotului, respectiv, executarea de lucrari pentru antifonare. Sunt sigura ca toti cei care au fost verificati au antifonat spatiile discotecilor, a precizat Csutak Nagy Erzsebet.

Primaria poate reglementa orarul de functionare

In stoparea acestui fenomen se implica si Corpul de Control al Primariei, care, in baza reclamatiilor cetatenilor si a sesizarilor politistilor comunitari impune schimbarea orarului de functionare a unitatilor care deranjeaza locatarii, in limite care sa nu intre peste intervalul de odihna. Daca situatia nu se remediaza, cazul urmeaza calea instantei, care decide sistarea activitatii barului sau discotecii cu pricina. Cel caruia i s-a aplicat amenda are posibilitatea de a solicita orice proba in favoarea lui, iar instanta va decide, in baza probelor, vinovatia sau nevinovatia persoanei sanctionate.

Din cele aflate de la purtatorul de cuvant al Primariei Zalau, Manuela Ghiurutan, in anul acesta reprezentantii municipalitatii au dispus suspendarea activitatii in cazul a cinci unitati de alimentatie publica pentru ca activau fara autorizatie de functionare. Alte sase unitati au fost sanctionate pentru ca nu aveau autorizatia de desfasurare a activitatii si nici nu aveau afisat programul de functionare. A mai fost redus programul de functionare pentru doua unitati, iar uneia i-a fost anulata autorizatia pentru desfasurarea activitatii de alimentatie publica deoarece nu indeplinea conditiile de functionare.

Orarul de functionare si regulamentul de eliberare a autorizatiilor pentru desfasurarea activitatii de alimentatie publica pentru unitati din Zalau este reglementat si prin HCL 37/15.02.2010 (care completeaza HCL 59/05.03.2007). Aceste acte raspund unor nemultumiri invocate de proprietari de unitati de alimentatie publica care invoca diferente de orar pentru restaurantele care fac nunti si pentru cele care functioneaza ca baruri. Potrivit informatiilor primite de la administratia locala se face distinctie clara intre spatiul in care functioneaza acestea.

Mai precis, conform HCL 37/2010, pentru agentii economici care isi desfasoara activitatea in spatii construite cu destinatia de locuinte si apoi transformate, situate in cladiri de locuinte se solicita acordul vecinilor limitrofi, din care sa rezulte ca sunt de acord cu programul de functionare. Pentru agentii economici care isi desfasoara activitatea in spatii construite cu destinatia comerciala, in cladirile de locuinte, se solicita acordul vecinilor, din care sa rezulte ca sunt de acord cu programul de functionare numai in situatia in care acestia solicita avizarea programului peste ora 22. Nu in cele din urma, se mai mentioneaza, ca in cazul teraselor sau gradinilor de vara care functioneaza sezonier ca unitati de sine statatoare pe domeniul public, ele vor functiona cu respectarea ordinii si linistii publice.

Comentarii

comments

Lasa un Raspuns »