Zeci de soferi sanctionati pe drumurile Salajului pentru ca nu aveau incheiat RCA

Magazin Salajean 7 februarie 2008 0

Zeci de soferi sanctionati pe drumurile Salajului pentru ca nu aveau incheiat RCA 32 de soferi salajeni au fost prinsi si sanctionati de politisti pentru ca nu aveau incheiata asigurarea obligatorie de raspundere civila, in cadrul unei actiuni care a durat zece zile, si care s-a incheiat la sfarsitul lunii ianuarie, a informat Politia Rutiera Salaj. Astfel, intre 21 si 31 ianuarie 2008, Serviciul Politiei Rutiere a organizat mai multe controale, la nivelul judetului, privind incheierea asigurarilor de raspundere civila in caz de pagube produse tertilor prin accidente de circulatie. IIn aceasta perioada au fost controlate, pe drumurile din Salaj, 2.913 autovehicule, din care 2.694 inmatriculate in Romania. Controalele noastre au scos in evidenta ca, din numarul masinilor inmatriculate in tara noastra, 32 nu aveau asigurari de raspundere civila in caz de pagube produse tertilor prin accidente de circulatieI, ne-a declarat Remus Clitan, subcomisar in cadrul Politiei Rutiere.

Potrivit aceleiasi surse, pentru ca nu aveau aplicate vignetele pe parbrizul autovehiculelor, asa cum prevede legea, 1.282 de soferi au fost amendati contraventional. De asemenea, cu ocazia acestor actiuni ale Politiei Rutiere, au mai fost constatate 17 infractiuni la regimul circulatiei, ca de exemplu conducerea autovehiculului sub influenta alcoolului sau circulatia pe drumurile publice cu un autoturism cu numere de inmatriculare false. Valoarea totala a amenzilor aplicate in perioada desfasurarii acestor controale se ridica la valoarea de 32.000 de lei (320 de milioane de lei vechi).

In atari conditii, Politia Rutiera informeaza ca, pentru a preveni situatiile in care persoanele pagubite in accidente rutiere nu isi pot recupera prejudiciile din cauza lipsei asigurarilor auto obligatorii, in perioada imediat urmatoare vor mai fi organizate o serie de actiuni similare.

Lipsa politei de asigurare RCA se sanctioneaza cu amenda cuprinsa intre 1.000 si 2.000 de lei, retinerea certificatului de inmatriculare sau inregistrare, iar placutele cu numarul de inmatriculare sau inregistrare se retrag.

Comentarii

comments

Lasa un Raspuns »