Zeci de functionari zboara din institutiile publice salajene

Magazin Salajean 26 august 2010 0

Zeci de functionari zboara din institutiile publice salajene

Saptamana de groaza pentru functionarii publici din institutiile de deconcentrate din judetul Salaj. Peste 50 dintre angajati au fost supusi unor testari scrise, urmand sa sustina si o proba de interviu, cei cu rezultatele cele mai slabe fiind pusi pe liber din functii.

Aproximativ 50 de angajati ai institutiilor publice salajene au fost nevoiti sa sustina examene, in cursul saptamanii, pentru a-si pastra locul de munca. Pe langa testari, acestia vor avea de trecut si proba interviului. Este vorba de functionari publici din cadrul Agentiei Judetene pentru Prestatii Sociale Salaj, Directiei pentru Agricultura si Dezvoltare Rurala Salaj si Casa Judeteana de Pensii Salaj, incadrati in compartimentele ce intra in restructurari conform organigramei guvernului de reducere a cheltuielilor bugetare.

Reducerile la AJPS Salaj vizeaza compartimentul de contabilitate si cel de prestatii sociale, in care sunt angajati 14 functionari publici. Acestia au intrat luni in examen si urmeaza sa sustina, la sfarsitul saptamanii si proba interviului. Sapte dintre acestia urmeaza a fi disponibilizati in functie de rezultatele obtinute la cele doua probe de examen. Unul dintre angajati a fost trimis deja in preaviz, dupa ce compartimentul in care era incadrat a fost eliminat din noua organigrama a guvernului. In urma reducerii de personal, agentia va functiona cu un numar maxim de 21 de posturi, dintre care un post de conducere si 20 de executie.

La Directia pentru Agricultura Salaj, testarea a fost sustinuta in cursul zilei de ieri de catre toti angajatii. Potrivit directorului institutiei, Ioan Bujita, disponibilizarile se vor face in functie de rezultatele testarii.

Cei 29 de angajati la Directia Agricola si 14 de la Unitatea Fitosanitara au trebuit sa rezolve un test grila realizat de minister, pentru fiecare departament in parte. Cei nemultumiti de rezultate pot depune joi contestatii, acestea urmand a fi rezolvate de catre o comisie de la Bucuresti. In cursul zilei de vineri va avea loc proba interviului. Mentionez ca acei care nu vor obtine la testul grila minim 50 de puncte nu vor mai putea participa la interviu. De asemenea, in cazul in care intr-un compartiment exista doar angajat, care la testare nu reuseste sa treaca de pragul minim de 50 de puncte, acesta va fi eliberat din functie, iar postul va ramane vacant, a declarat Bujita. Potrivit acestuia, la Directia pentru Agricultura Salaj vor ramane angajate doar 21 de persoane, posturi care includ si functia de director, in timp ce Unitatea Fitosanitara va lucra doar cu sapte angajati.

Daca la institutiile mentionate mai sus angajatii sunt doar la stadiul de testare scrisa, la Casa Judeteana de Pensii (CJP) Salaj un angajat a fost deja disponibilizat. Conform directorului executiv al institutiei, Luminita Nemes, doua persoane incadrate la Compartimentul Juridic au sustinut examenul scris, iar in cursul zilei de ieri, si proba interviului, pentru singura functie de consilier juridic asistent, conform noii organigrame. Conducerea CJP Salaj a fost nevoita sa reduca numarul de posturi, de la 64 la 49 de posturi. Trei dintre cei care pleaca sunt din cadrul personalului contractual, patru au dreptul sa iasa la pensie iar trei posturi sunt vacante.

Comentarii

comments

Lasa un Raspuns »