Zece comune nu au medici de familie

Magazin Salajean 6 septembrie 2007 0

Zece comune nu au medici de familie

Din cauza faptului ca zece comune din Salaj nu au medici de familie, cateva mii de oameni sunt nevoiti sa astepte ca medicii comunelor vecine sa-si faca timp pentru ei. Asta daca nu cumva sunt deja preluati in evidente la medicii din orasele judetului sau din judetele vecine si trebuie sa parcurga kilometri intregi de fiecare data cand au probleme de sanatate.

In primavara, in situatia descrisa anterior se aflau doar sapte comune. In loc sa se imbunatateasca, situatia a alunecat si mai tare in dezechilibru in ultimele luni, astfel ca, fara medic de famile sunt acum comunele Treznea, Carastelec, Lozna, Benesat, Simisna, Mirsid, Fildu de Jos, Coseiu, Boghis si Poiana Blenchii. Potrivit directorului de relatii contractuale din cadrul Casei Judetene de Asigurari de Sanatate (ASP) Salaj, dr. Marius Tautu , in Boghis si Poiana Blenchii medicii de familie au parasit postul in urma cu doua saptamani, autoritatilor locale revenindu-le sarcina de a gasi alte cadre medicale care sa asigure servicii pentru populatie.

Lucrul este mai greu de realizat decat pare, spun edilii din comunele care se confrunta cu aceasta problema, intrucat medicii prefera sa se angajeze in oras. Naveta nu este la indemana, iar conditiile pe care le intalnesc in mediul rural ii fac pe doctori sa evite sa se angajeze in comune. Directorul de relatii contractuale al CJAS Salaj ne-a declarat ca institutia pe care o reprezinta nu are cum solutiona problema, responsabilitatea de a gasi un medic si de a-l angaja pe post revenind comunitatilor locale. Acestea trebuie sa aloce un spatiu pentru cabinetul medical, unde sa existe utilitati si conditii potrivite desfasurarii actului medical. Autorizatiile sanitare se dau numai medicilor de familie care au aceste spatii, a spus dr. Tautu.

Ce a putut, totusi, sa faca CJAS pentru indreptarea situatiei a fost acceptarea detasarii medicilor de familie din comunele invecinate in cele unde asigurarea de servicii medicale este pusa sub semnul intrebarii. Intr-o asemenea situatie se afla comunele Treznea, unde medicul de familie din Mesesenii de Jos a preluat pacientii, Poiana Blenchii, unde activeaza acum medicul din Galgau, Benesat – unde oamenii sunt asistati medical de catre medicii din Cehu Silvaniei. In Coseiu oamenii au medic de familie din Zalau, in Carastelec – serviciile medicale au revenit in grija medicului din Camar. Situatia nu este cu mult mai usoara insa, din cauza ca, pentru a putea fi consultati si a beneficia de un tratament atunci cand au nevoie, oamenii trebuie sa se deplaseze kilometri intregi.

Restul comunelor trebuie sa se multumeasca cu mai putin. Adica populatia trebuie sa astepte acea zi a saptamanii in care medicul de familie are program pentru ei. Cozile din zilele in care se prescriu compensate sau in care virozele sau alte boli de sezon ii fac pe oameni sa solicite ingrijiri medicale sunt un lucru obisnuit. In Lozna nu avem medic de familie de cativa ani buni. Ne descurcam pentru ca oamenii sunt consultati de doctorul din Letca. Avem in Lozna, totusi, un asistent medical si unul social, care il ajuta pe medicul de familie, ne-a declarat viceprimarul Avel Vale, adaugand ca in Lozna exista cabinet medical pus la dispozitie de Primarie.

In aceeasi situatie se afla si comuna Trezenea, unde locuitorii sunt consultati de doi medici, respectiv medicii din comuna Agrij si Meseseni. Potrivit viceprimarului comunei Treznea, Gherasim Lazar, lipsa unui medic pentru cei 700 de locuitori se datoreaza numarului mic de bolnavi. Nu avem medic de familie pentru ca numarul de bolnavi este mic, iar cadrul medical care ar trebui repartizat in zona are nevoie de mult mai multi pacienti pentru a-si exercita profesia cu norma intreaga, a afirmat Lazar.

Comentarii

comments

Lasa un Raspuns »