Zalăul va avea douăzeci de autobuze ecologice și două stații de încărcat mașini electrice

Primăriile din orașele resedință de județ au la dispoziție un buget de 20 de milioane de euro pentru instalarea de prize necesare încărcării mașinilor electrice, instalații cu o putere de minimum 50 de KW, a făcut, marți, cunoscut Administrația Fondului pentru Mediu (AFM).

În acest program, municipiul Zalău a solicitat bani pentru două astfel de stații. “Deși la nivelul orașului nostru, din datele pe care le avem, nu avem înmatriculate mașini electrice, ne-am gândit totuși la viitor, astfel că pentru zălăuanii care vor dori să își încarce mașinile, la un moment-dat,  vor exista în curând două astfel de stații”, ne-a declarat primarul Zalăului, Ionel Ciunt. Potrivit edilului, una dintre stații va fi aplasată în parcarea din spatele Primăriei Zalău, iar cealaltă în parcarea Sălii Sporturilor “Gheorghe Tadici”.

Pe de altă parte, Ionel Ciunt ne face cunoscut că Primăria Zalău va achiziționa, până în anul 2020 – prin Programul Operațional Regional 2014-2020, în cadrul Axei 4.1., în cadrul căruia Municipiul Zalău are alocată suma de 17,7 milioane euro pentru investiții în dezvoltarea transportului public, a mijloacelor nemotorizate de deplasare (biciclete/pietonale) și modernizarea infrastructurii rutiere utilizate prioritar de transportul public – 20 de autobuze ecologice moderne, electrice, urmând ca acestea să se alimenteze “la bază”, mai precis la sediul Transurbis. De altfel, începând din acest an, autoritățile locale sunt obligate, în cazul în care doresc să facă achiziții noi, să se orienteze către mijloace de transport în comun ecologice, fiind deja promulgtă Legea privind promovarea transportului ecologic care prevede obligaţia autorităţilor locale de a achiziţiona mijloace de transport în comun cu motoare electrice în proporţie de minimum 30 la sută din necesarul achiziţiilor viitoare.

Alte articole

2 Thoughts to “Zalăul va avea douăzeci de autobuze ecologice și două stații de încărcat mașini electrice”

  1. Anonim

    E bine, dar vrem si troleibuze! In plus, sunt curios cat va mai trece pana le vom vedea prin oras, ca la noi toate se misca la viteza de melc.

  2. Catanas Viorica

    Si când vor ieși pe trasee

Leave a Comment