Zalăul a ajuns vedetă „porno” în Germania

Scandalul filmelor pornografice produse de Roth Markus, în care ”actorii principali” erau minori din Zalău, a declanșat un imens scandal politic în Germania, după ce poliția a descoperit că un important parlamentar era client fidel al respectivelor producții. Deputatul Sebastian Edathy aprecia scenele trase în Sălaj fiindcă ”erau printre cele mai populare şi explicite filme”. Presa germană vuiește, iar Der Spiegel, o revistă săptămânală germană de știri, acordă spații largi acestui subiect și chiar a realizat un reportaj în Zalău. Jurnaliștii au probat faptul că instanțele germane ”au încercat să ascundă cât mai mult timp cazul pentru a nu-l compromite pe Sebastian Edathy”. Născut la Hannovra, în vârstă de 44 ani și deputat al Partidului Social Democrat German, Sebastian Edathy a ajuns în atenția autorităţilor germane la sfârșitul anului trecut, când Poliția Federală Criminală a primit o listă cu 800 de persoane suspecte că sunt abonate ale site-urilor cu conținut pornografic infantil. Pe 10 februarie, locuința lui Edathy este percheziționată, iar poliția germană descoperă în computerul deputatului filme produse de Roth Markus în Zalău. Cu doar două zile înainte de percheziții, Sebastian Edathy renunță ”din motive de sănătate” la mandatul de parlamentar.

Der Spiegel: ”Zalăul – un oraș gri, unde s-au închis fabricile”
”Gri este orașul Zalău, în Nordul României. Fabricile s-au închis. Mulți oameni sunt fără loc de muncă. Betonul se cojește pe blocuri. Aici, aproape de frontiera cu Ucraina, a fost turnată o parte importantă a filmelor care au aterizat mai târziu pe un site canadian, al cărui client era și un politician SPD”, scriu jurnaliștii nemți în ediția tipărită Der Spiegel. Aceștia mai spun că ”într-un email trimis unui partener comercial, Roth Markus se lăuda spunând că filmul său denumit <> este tocmai un top-bestseller”. Pentru filmele sale, Roth Markus a ”recrutat” zece minori din Zalău. Izgonit din Satu Mare după ce a intrat în atenția autorităţilor, neamțul pornograf a venit în municipiu, unde a închiriat sala de sport a Școlii Gimnaziale Porolissum pentru a preda cursuri de karate. Încet a reușit să aibă o relație foarte strânsă atât cu copiii, dar și cu părinții lor. Roth organiza tabere și excursii, la Brașov și Costineşti, iar în camerele de hotel îi filma pe copii dezbrăcaţi, convingându-i că e ceva firesc, iar filmele sunt ”naturiste”. De asemenea, copiii erau sfătuiți să nu spună nimic părinţilor sau polițiștilor, dacă vor fi întrebați vreodată.
”Profesorul de karate” a fost prins în vara anului 2010, la ieșire din municipiul Zalău, în timp ce se deplasa, alături de patru copii, spre locuința sa din Germania, unde timp de două săptămâni urma să filmeze. Câteva luni mai târziu, Tribunalul Sălaj îl condamnă pe Roth Markus la trei ani de închisoare cu executare, minimul pedepsei, instanța judecând cu celeritate cauza pentru că cetățeanul german și-a recunoscut faptele. A fost încarcerat la penitenciarul din Satu Mare, iar în august 2012 judecătoria din acel oraș îl eliberează condiționat. Roth a plecat din România și s-a stabilit la Munchen, Germania.

Preoți, medici, profesori și funcționari publici au vizionat filmele lui Roth
După finalizarea anchetei coordonată de procurorii DIICOT Sălaj, la nivel mondial a demarat operațiunea ”Spada”. Roth vindea firmei Azov Films din Toronto, Canada, zeci de filme, cu prețuri până la 3.000 de dolari bucata. În Toronto, anchetatorii l-au avut pe Brian Way, fondatorul firmei Azov Films, deja în vizor. Omul, vechi client, le era cunoscut polițiștilor din 2003 deoarece și atunci comercializa poze cu băieți goi. Într-o dimineață din mai 2011, polițiștii canadieni l-au arestat pe Way și-au percheziționat un depozit dintr-un parc industrial din vestul orașului Toronto. Ancheta s-a desfăşurat în 50 de state, 348 de persoane au fost arestate în întreaga lume, printre ei, reprezentanţi ai autorităţilor publice, profesori, preoţi, actori şi medici, şi 346 de victime minore au fost “scoase din exploatarea sexuală”.

Leave a Comment