Zalauanii si simleuanii platesc amenzi din plin

Magazin Salajean 20 aprilie 2007 0

Zalauanii si simleuanii platesc amenzi din plin

Abordand subiectul executiei bugetare pe anul in curs, primarul Radu Capilnasiu a facut zilele trecute cunoscute, intr-o conferinta de presa, incasarile pe primul trimestru ale contributiilor pe care zalauanii trebuie sa le achite la bugetul local. Astfel, zalauanii persoane fizice au achitat impozite pe cladiri in suma de 1.150.000 de lei, ceea ce inseamna 77.5% din totalul prevazut. Pentru terenuri, autoritatile locale municipale au incasat 106.000 de lei (73.14% din prevederi), iar pentru mijloacele de transport detinute de populatie – 568.000 de lei (60% din totalul prevazut). Mai putin responsabile, persoanele juridice din Zalau au achitat abia 51.65% din cuantumul prevazut ca trebuie incasat la capitolul cladiri, adica 3.272.000 de lei. Situatia sta mai bine in ceea ce priveste terenurile, aici impozitele fiind incasate 89% (141.000 de lei), dar cade iar cand vine vorba despre taxele pentru autovehiculele detinute – 43.33% (414.000 de lei).

Surprinzator, veniturile pe care Primaria Zalau le-a realizat din amenzi sunt considerabile, fiind incasati in primele trei luni ale anului 355.400 de lei. Primarul Capilnasiu a apreciat ca daca incasarile vor fi la fel de consistente si pe viitor, de la populatie se va incasa de doua ori mai mult decat a fost prevazut.

Nici simleuanii nu se lasa mai prejos cand este vorba de amenzi, si ei contribuind cu o suma grasa la bugetul local. Pana in prezent, locuitorii orasului de sub Magura au platit amenzi in valoare de 55.405 de lei, primarul Turcas apreciind ca suma ar trebui sa fie un semnal de alarma pentru populatie.

De altfel, incasarea taxelor si a impozitelor pe primele trei luni ale anului a adus bugetului local 1.641.000 de lei, cu 40% mai mult fata de cat se incasase in primele patru luni ale anului trecut. Cresterea sumelor incasate de la populatie de la un an la altul se datoreaza unei mai bune discipline financiare a oamenilor, dar si noului program de soft achizitionat pentru Serviciul Taxe si Impozite cu cateva luni in urma, a explicat, miercuri, primarul Septimiu Turcas, intr-o conferita de presa. Impozitele platite de simleuani pentru cladirile si terenurile pe care le detin sunt in valoare de 471.515 de lei, respectiv de 104.104 de lei, in timp ce cotele defalcate din impozitul pe venit ajung la 715.250 de lei. Pentru mijloacele de transport detinute, simleuanii au platit dari catre stat in total de 128.958 de lei, iar pentru concesiuni – 57.241 de lei.

Comentarii

comments

Lasa un Raspuns »