Zalauanii nu mai pot plati gazul la ghisee

Magazin Salajean 26 iulie 2010 0

Zalauanii nu mai pot plati gazul la ghisee

Zalauanii care au vrut sa-si achite facturile de gaz la ghiseele E.ON au avut surpriza deloc placuta de a constata ca acest lucru nu mai este posibil nici macar la casieria din cartierul Bradet, singura care ramasese in functiune dupa ce, in primavara acestui an, s-a inchis cea din Dumbrava I. In aceste conditii, abonatilor din municipiu le-a ramas o singura solutie, si anume sa apeleze la canalele alternative de plata.

Potrivit unui comunicat al furnizorului, decizia de restrangere a activitatilor de incasare prin casieriile proprii vine ca urmare a diversificarii semnificative a mijloacelor de plata alternative pe care E.ON Romania le-a pus la dispozitia clientilor sai precum si a cresterii considerabile a numarului de locatii la care se poate achita factura de gaze naturale.

Oficialii E.ON sustin ca desfiintarea celor doua casierii nu ar trebui sa constituie vreo problema, nu de alta dar clientii sai au posibilitatea de a achita facturile la un numar considerabil de locatii, beneficiind de reducerea timpului alocat platii facturilor, simplificarea procesului de plata si posibilitatea de a accesa diverse modalitati de plata, inclusiv plata in numerar.

Altfel spus, pentru a-si achita obligatiile fata de companie, zalauanii care nu sunt familiarizati cu metodele moderne de plata a facturilor trebuie sa se adreseze unitatilor bancare cu care E.ON Gaz a incheiat parteneriate in acest sens (BRC, ING, Banca Transilvania, UniCredit Tiriac, Carpatica, Creditcoop) ori la punctele de incasare Paypoint si Payzone, unde au posibilitatea de a achita facturile in numerar. De asemenea, facturile de gaze naturale si servicii pot fi achitate folosind instrumentele moderne bancare de plata: cardul bancar (ATM si POS), Debit Direct, serviciul Internet Banking, virament bancar etc.

In toate cazurile amintite, platitorul trebuie sa aiba la indemana factura. Reprezentantii E.ON dau asigurari ca abonatii nu isi vor primi facturile cu intarziere, pentru a nu exista piedici la achitare. Totusi, daca factura nu ajunge la timp, clientul se poate adresa Centrului de Relatii cu Clientii, pentru a primi o copie a documentului.

Romanii prefera cozile de la ghiseu

Potrivit unui studiu al firmei de cercetare de piata GfK, romanii au ramas traditionali in ceea ce priveste efectuarea platilor facturilor, mai mult de trei sferturi dintre ei preferand sa mearga direct la ghiseul furnizorului. Ghiseul este preferat de romani pentru siguranta, din obisnuinta sau pentru ca este cea mai simpla metoda. Unii dintre ei prefera sa plateasca la posta pentru ca au oficiul in apropierea locuintei sau a locului de munca si pentru ca este mai comod.

In ceea ce priveste utilizarea serviciilor bancare pentru achitarea facturilor, 25 la suta din romani merg la ghiseul bancii si doar 5 la suta folosesc bancomatele, respectiv 2 la suta serviciul de internet banking. Persoanele care opteaza pentru achitarea facturilor la casieriile bancilor spun ca aceasta metoda este simpla (26 la suta) sau rapida (20 la suta), dar si ca o aleg pentru ca nu au un card bancar sau nu stiu sa-l foloseasca (14 la suta).

Comentarii

comments

Lasa un Raspuns »