Zălăuanii de pe strada Vânătorilor – cu jalba la Primărie

Mihaela Moldovan 22 ianuarie 2013 12
Zălăuanii de pe strada Vânătorilor – cu jalba la Primărie

Un cetăţean din Zalău ne-a sesizat, în numele mai multor familii care locuiesc pe strada Vânătorilor, că traficul rutier şi pietonal se desfăşoară cu dificultate în zonă din cauza gropilor care împânzesc carosabilul, dar şi a faptului că pe asfalt ajunge apă menajeră şi pluvială revărsată din fosele septice. Oamenii reclamă faptul că strada Vânătorilor, precum şi Aleea Dealului, Aleea Freziilor şi Aleea Pescarilor, aflate în apropiere, sunt lipsite de canalizare, situaţie care durează de câţiva ani buni. Nemulţumiţi că administraţia locală nu a rezolvat problema, oamenii au mers în audienţă la primarul Radu Căpîlnaşiu, însă, susţin ei, au auzit “numai promisiuni”. “Suntem sătui de atâtea promisiuni, asta auzim de 3 ani. Noi vrem să ni se rezolve problema, nu doar să fim purtaţi cu vorba. Ne curge apa menajeră şi pluvială pe stradă, iese miros din fosele septice, e plin de gropi. Nu mai putem aşa!”, a declarat Victor Both. Bărbatul susţine că a strâns şi o listă de semnături care dovedeşte o dată în plus că în aserntimentul lui sunt şi alte aproximativ 60 de familii care domiciliază în această zonă a oraşului.
De acealaltă parte, însă, reprezentanţii administraţiei locale au declarat că toate cele semnalate de respectivii cetăţeni pot fi rezolvate prin demararea unor proiecte bazate pe finanţare nerambursabilă. „Aceleaşi probleme se regăsesc pe mai multe străzi, de exemplu cele adiacente străzii Sărmaş, în cartierul Merilor şi una dintre variantele de realizare a investiţiilor este atragerea de fonduri nerambursabile. Din 2014 va intra în finanţare programul pentru extindere canalizării în Municipiul Zalău. Până la finalizarea acestei probleme nu vom interveni cu asfaltări pe străzile vizate de proiect”, a declarat primarul Zalăului, Radu Căpîlnaşiu.
Potrivit acestuia, prin SC Citadin Zalău SRL, unele străzi din oraş au fost pietruite, însă s-au deteriorat la scurt timp după finalizarea lucrărilor din cauză că se intră pe ele cu maşini de mare tonaj, care transportă în noile zone rezidenţiale materialele de construcţii.
Primarul a mai subliniat un aspect: acela că, în momentul în care au cerut autorizaţii de construcţie pe străzile respective, cetăţenii au aflat de la Primărie că zonele nu au reţea de utilităţi şi că aceasta nu se face până când administraţia locală nu va găsi fonduri în acest sens, însă au acceptat acest lucru, ba chiar au fost de acord să nu facă presiuni. „O altă situaţie care a generat problemele menţionate este dată de solicitările de autorizaţii de construire din partea proprietarilor, cu toate că la momentul solicitării li s-a spus că Primăria nu are programate investiţii în zonă, în următorii ani. Atunci, au insistat pentru obţinerea autorizaţiei, spunând că nu vor face presiuni către instituţie pentru investiţii, acceptând, unii chiar pe bază de semnătură, că acestea vor fi realizate când bugetul va permite acest lucru”, a spus Radu Căpîlnaşiu.
Aşadar, ca răspuns la cele semnalate de cetăţeni prin vocea vecinului lor, primarul Zalăului cere răbdare, investiţiile urmând a fi făcute în zona conform calendarului stabilit în acest sens de municipalitate.

Comentarii

comments

12 Comentarii »

Comentariile venite din partea voastra cu privire la articolele prezentate pe website-ul nostru sunt apreciate de autorii materialelor si de ceilalti utilizatori, daca sunt exprimate intr-un limbaj decent. Ne rezervam dreptul sa nu publicam sau sa inlaturam de pe magazinsalajean.ro acele mesaje/comentarii/opinii licentioase (injurii, cuvinte obscene si atacul la persoana).

  1. zalaucu 22 ianuarie 2013 at 09:33 - Reply

    si noi din d-va nord am fost, da de vreo 7 ani luam m…asa ca mai mergeti si voi sa luati m…

  2. DOVADA 22 ianuarie 2013 at 09:45 - Reply

    Cum? Daca strada este pietruita inainte de cel de- al doilea razboi mondial nu mai trebuie facut nimic?

  3. RUSINE 22 ianuarie 2013 at 09:56 - Reply

    O ULITA DINTR-UN SAT NU ARATA MAI RAU DECAT str. Vanatorilor din MUNICIPIUL ZALAU

  4. bbwwaaa 22 ianuarie 2013 at 11:08 - Reply

    avem probleme in oras si nu se pot rezolva !!! dar pe vanatorilor !!!! cand v-ati facut casa vi s-a spus ca sunt probleme cu infrastructura dar nu v-a pasat !!! acuma vreti conditii de centru !!!mai asteptati !!!nu se pot face asfaltari si canalizari pe toate dealurile unde s-au facut case !!!

  5. anonim 2. 22 ianuarie 2013 at 13:24 - Reply

    Pardon ! Nimeni nu a cerut sa arate ca Bvd.M.Viteazu,dar daca s-a putut asfalta tot dealul din spatele casei agronomului de ce nu s-ar putea repara cat de cat si str.Vanatorilor.

  6. aaawwbb 22 ianuarie 2013 at 13:41 - Reply

    probleme sunt peste tot!!! si la AGHIRES au fost pobleme,mergeti sa vedeti ce s-a facut si-l felicitati pe primarul Mesesenului pt.cum si-a rezolvat comuna. Cu un efort minim si responsabilitate se pot realiza lucruri mari.La oras, gradina… e mult mai mare si rezultatele se vad!!! Pacat ca anii au trecut si trec si Zalaul se indreapta spre o COCINA!!!!!!!!!!

  7. taxi 22 ianuarie 2013 at 15:44 - Reply

    bagati o lama pe str Vanatorilor ca ne rupem masinile este cea mai proasta strada din ZALAU

  8. Anonim 22 ianuarie 2013 at 19:08 - Reply

    Domnule primar! Cred ca l-ati auzit pe domnul Dragnea ca vrea sa treaca la modernizarea satelor(canalizare,drumuri modernizate).Stie oare ca mai are de modernizat in orase strazi unde este mult mai rau decat in multe sate?Poate ca ar trebui sa-i amintiti si sa gasiti niste fonduri.
    In intelegerea facuta de primarie cu locuitorii strazii nu s-a specificat ca nu luati nici impozite pana cand modernizati strada?
    Pe acestea le incasati periodic.Atunci dirijati macar aceste fonduri pentru repararea drumului.Stiti ca nici taximetristii nu vor sa vina pe aceasta strada?De ce oare?

  9. Anonim 22 ianuarie 2013 at 19:25 - Reply

    Cei care au construit blocurile langa hotel Royal (spre strada Vanatorilor) de unde au primit autorizatie?Cu ei ce intelegere a facut primaria? Sa fie de acord cu deversarea apei menajere etc in strada Vanatorilor?

  10. Anonim 22 ianuarie 2013 at 19:43 - Reply

    Chiar si o familie, isi stabileste niste prioritati (dupa importanta,urgenta ,interes etc ) atunci cand dispune de niste fonduri.
    Oare nu erau prioritare la modernizare alte strazi din Zalau inainte de dealul din spatele Directiei Agricole?Depinde de interes,nu?Ca despre importanta,urgenta nu cred ca poate fi vorba.

  11. mai conteaza? 24 ianuarie 2013 at 20:30 - Reply

    Localitatea, CRISENI,se dezvolta,s-a transformat progresand continuu,in unele zone ale asezarii nu realizezi unde te afli!Oare dispun de mai multe fonduri? NU! Primarul este omul locului-Gospodarul caruia ii PASA -isi cunoaste toti cetatenii ,este o mandrie pt el sa-i multumeasca(nu se simt INTERESELE personale -prioritare}!VREM si pt str Vanatorilor-PROGRES!!!(in sec XXI-asfaltarea unei stradute–a carui, viata si suflu, este data de dorinta de evolutie a celor care au avut curaj sa investeasca ,cand altii nici nu stiau de extremitatea de sub Meses!

  12. Pop 12 martie 2015 at 11:21 - Reply

    VREAU SA II ADUC AMINTE PRIMARULUI, FAPTUL CA ZALAUL ESTE MUNICIPIU.
    O ALTA PROBLEMA: CAND DEPUI ACTELE PENTRU AUTORIZAREA INCEPERII UNEI CONSTRUCTII, ACEASTA NU TI SE ACCEPTA PANA NU SEMNEZI FAPTUL CA NU AI PRETENTII DIN PARTEA PRIMARIEI, IN CEEA CE PRIVESTE UTILITATILE. OARE DE CE NU SEMNEAZA SI PRIMARIA UN ACT IN CARE SA MENTIONEZE CA NU MAI ARE PRETENTIA LA IMPOZIT, DIN PARTEA ACESTOR OAMENI.
    DE FAPT PRIMARIA FACE PRESIUNI ASUPRA OAMENILOR, NU OAMENII ASUPRA PRIMARIEI. DACA NOI, IN CALITATE DE CETATENI NE RESPECTAM INDATORIRILE SI PLATIM IMPOZITELE SI TAXELE, CONSIDER CA SI PRIMARIA TREBUIE SA NE REPREZINTE SI SA LUCREZE IN FOLOSUL NOSTRU, AL CETATEANULUI. PANA LA URMA ORASUL ZALAU ASA SE DEZVOLTA – PRINTR-O STRANSA COLABORARE INTRE CETATENI SI PRIMARIE.

Lasa un Raspuns »