Zalăul va avea Poliţie Locală

Magazin Salajean 17 mai 2011 0

Zalăul va avea Poliţie Locală

Consilierii municipali au aprobat, ieri, în şedinţă ordinară, înfiinţarea Poliţiei Locale, ca instituţie publică de interes local, prin reorganizarea Serviciului Poliţie Comunitară. Potrivit noii Organigrame şi noului Statut de funcţii, Poliţia Locală va avea 81 de posturi, din care cinci vor fi de conducere, alte şase vor fi funcţii publice generale de execuţie, iar restul – funcţii publice specifice de execuţie.

Începând, aşadar, de luna viitoare, cei aproximativ 64.000 de locuitori ai Zalăului vor putea conta pe 69 de poliţişti locali.

Potrivit Normelor de dotare cu armament şi mijloacele specifice de protecţie a poliţiştilor şi personalului contractual cu atribuţii în domeniul pazei bunurilor şi a obiectivelor de interes local, fiecare poliţist local cu atribuţii în domeniul asigurării ordinii şi liniştii publice va primi câte un baston de cauciuc, câte un pistol şi 24 de cartuşe, iar 40-60 la sută din poliţiştii locali vor primi pistoale cu muniţie neletală şi câte 30 de cartuşe. Arsenalul de autoapărare al viitorilor poliţişti locali mai cuprinde şi câte un pulverizator de mână cu substanţe iritant-lacrimogene, precum şi cătuşe, fluier, radiotelefon portabil şi uniformă de serviciu cu 34 de piese (pentru timp de iarnă şi de vară).

Comentarii

comments

Lasa un Raspuns »