Zalăul – un oraş obscur, dar cu chirii “piperate”

Magazin Salajean 3 iunie 2011 0

Zalăul - un oraş obscur, dar cu chirii “piperate”Deşi un oraş mic în comparaţie cu alte reşedinţe de judeţ, Zalăul se situează undeva la mijlocul clasamentului privind costurile chiriilor la imobiliare. Este rezultatul unei analize a preţurilor chiriilor locuinţelor din toată ţara realizat de Econtext.ro, în care au fost incluse trei categorii: garsoniere, apartamente cu două camere şi apartamente cu trei camere. Analiza cuprinde însă doar oraşele care sunt reşedinte de judeţ, toate locuinţele fiind mobilate, utilate, pregătite pentru a fi imediat închiriate.

La nivelul municipiului Zalău, costul chiriei lunare pentru o garsonieră este de aproximativ 80 de euro, în timp ce pentru două camere, viitorii chiriaşi trebuie să scoată lunar circa 120 de euro. Un apartament cu trei camere poate fi închiriat cu 150 de euro lunar. Însă preţurile diferă în funcţie de zonă, dacă este mobilat şi de utilităţi. În comparaţie cu alte judeţe, chiria pentru o garsonieră din Zalău este mai mare chiar decât în Oradea, Tulcea, Galaţi, unde chiriaşul plăteşte doar 70-75 de euro lunar. Aceleaşi costuri la imo-biliarele din Zalău se regăsesc în municipiul Arad.

Cea mai ieftină chirie lunară pentru o garsonieră în România se găseşte în Slobozia, fiind de doar 60 de euro. Pentru apartamentele cu două camere, cele mai mici chirii sunt în Satu Mare, ce pornesc de la 90 de euro. În privinţa apartamentelor cu trei camere, tot Slobozia împreună de Vâlcea stau cel mai bine. În aceste oraşe, preţurile pornesc de la 140 de euro lunar pentru un apartament cu trei camere, mobiliat şi utilat.

Cele mai mari chirii din toată ţara se regăsesc în municipiul Iaşi, unde preţul pentru o garsonieră se situează în jur de 140 de euro lunar. Pentru un apartament cu două camere, sumele încep de la 230 de euro, depăşind chiar chiria lunară pentru un apartament cu trei camere în alte oraşe mari precum Timişoara (220 de euro), Braşov, Suceava sau Ploieşti (220 de euro).

Sumele incluse sunt calculate în euro şi sunt sumele cerute de către proprietarii care au dat aceste locuinţe înspre închiriere. Bineînţeles, aceste sume pot fi negociate de către potenţialul chiriaş. Concluziile studiului reprezintă rezultatul monitorizării unui număr ridicat de portaluri imobiliare.

Comentarii

comments

Lasa un Raspuns »