Vulpile din Sălaj, vaccinate antirabic din avion

Magazin Salajean 13 aprilie 2011 0

Vulpile din Sălaj, vaccinate antirabic din avion

Direcţia Sanitar-Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (DSVSA) Sălaj va demara, în perioada 1 mai – 30 iunie, campania de vaccinare antirabică la vulpi, la fel ca instituţiile omoloage din judeţele Arad, Alba, Bihor, Mureş, Maramureş, Bistriţa-Năsăud, Braşov, Cluj, Covasna, Caraş-Severin, Harghita, Hunedoara, Sibiu, Satu-Mare şi Timiş, acţiunea fiind organizată la cererea Autorităţii Naţionale Sanitar-Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor.

Potrivit unui comunicat de presă remis de DSVSA Sălaj, campania respectivă se înscrie în Programul strategic privind supravegherea, controlul şi eradicarea turbării la vulpe în România, conform llegislaţiei în vigoare urmând să fie distribuite peste 1,9 milioane de momeli vaccinale la nivel naţional. Suprafaţa vizată este de 94.293 de kilometri pătraţi, pe teritoriile judeţelor mai sus menţionate. „Din cantitatea totală de momeli vaccinale, cea mai mare parte – 1.885.860 de doze, este destinată distribuirii aeriene, restul de 25.000 de momeli fiind destinate distribuirii manuale. Administrarea aeriană a vaccinului presupune, practic, distribuirea a 20 de momeli vaccinale pe kilometru pătrat, din avion, respectându-se regimul meteorologic, densitatea de distribuire şi rutele de zbor stabilite de către specialişti”, se arată în comunicatul de presă respectiv.

În cadrul campaniei este interzisă distribuirea vaccinului pe teritorii locuite, în apă, pe drumuri publice sau în apropierea spaţiilor locuite din cadrul zonelor vizate. De asemenea, în aceeaşi perioadă şi în aceleaşi zone se vor distribui materiale informative de avertizare a populaţiei. Aceste materiale vor fi distribuite populaţiei înainte cu şapte zile de începerea campaniei de vaccinare, pentru preîntâmpinarea unor eventuale evenimente nedorite.

Rabia – o boală incurabilă

Începând cu anul 1939, răspândirea epizootică a rabiei a început din Polonia, avansând cu 20-60 de kilometri pe an spre toate ţările europene. Aproximativ 83 la sută din cazurile raportate în anul 1995 au fost semnalate la vulpe, care este cel mai important rezervor şi vector de virus. Având în vedere pericolul reprezentat de rabie, statele membre UE au demarat planuri de vaccinare antirabică cu momeli vaccinale, în urma cărora incidenţa acestei boli a scăzut mult. Vaccinarea la vulpi a fost completată cu o politică de supraveghere întărită a mişcărilor animalelor de companie.

Animalele de companie circulă doar cu paşaport

Conform normelor Comisiei Europene, niciun animal de companie nu poate circula în spaţiul european fără a fi identificat prin tatuare sau microcipare, fără a poseda paşaport şi carnet de sănătate, în care sunt specificate, sub semnătura medicului veterinar toate vaccinările antirabice şi alte vaccinări obligatorii.

Rabia – eradicată cu 5 milioane de euro

În 2008 a fost emisă Hotărârea de Guvern nr. 55, prin care a fost aprobat programul strategic pentru supravegherea, controlul şi eradicarea turbării la vulpe în România. Necesitatea emiterii actului normativ respectiv a apărut ca urmare a creşterii numărului de cazuri de rabie în populaţia de vulpi din fondul forestier naţional. “Au existat încercări de vaccinare manuală, <>, care au redus incidenţa bolii, însă explozia numărului de vulpi, precum şi renunţarea la vânătorile organizate de vulpi, acestea nemafiind rentabile, au dus la dezvoltarea endemică a rabiei în ţara noastră. Prin Decizia nr.712 din 23 noiembrie 2010, Comisia Europeană a aprobat proiectul înaintat de România, în valoare de 5 milioane de euro, suma necesară vaccinării întregului teritoriu, se mai arată în comunicatul de presă remis de DSVSA Sălaj.

Rambursarea din partea Comisiei Europene va fi de 75 la sută, condiţionată de vaccinarea antirabică la vulpi pe întreg teritoriul României. România se află pe locul doi în U.E. privind suma aprobată pentru cofinanţare pentru programul de vaccinare antirabică la vulpi pentru anul 2011, după Polonia, cu 6,5 milioane de euro.

Comentarii

comments

Lasa un Raspuns »