Vremea aspră îngreunează traficul feroviar

Informarea Administraţiei  Naţionale de Meteorologie, intrată în vigoare la data de 6 ianuarie şi care expiră vineri la ora 9, s-a adeverit, astfel încât in noaptea de joi am avut parte de cele mai scăzute temperaturi din ultimii zeci de ani precum şi de intensificări ale vântului şi precipitaţii sub formă de ninsoare. Toate aceste condiţii meteo extreme au afectat şi afectează în continuare circulaţia trenurilor pe întreaga reţea feroviară din ţară, călătorii fiind nevoiţi să suporte întârzierile trenurilor, care depăşesc în unele zone 80 de minute, dar şi  condiţiile nu foarte bune de călătorie.

Informaţiile obţinute de la Radu Boian, şeful staţiei CFR Jibou, au confirmat o singură deficiență în dimineaţa zilei de joi, pentru trenul sosit de la Bucureşti, cu o întârziere  de 40 de minute. Cursele programate să plece sau să sosească din Moldova sau regiunile de sud -vest, dinspre sau înspre staţia Jibou, se încadrează în acest moment în parametri normali. Jibou a înregistrat în noaptea de miercuri spre joi o temperatură record în ultimii ani, minus 23 de grade. Şeful staţiei CFR Jibou ne-a asigurat că toate forurile implicate în buna desfăşurare a traficului feroviar monitorizează cu atenţie mersul trenurilor şi sunt pregătite să intervină în cel mai scurt timp şi cu maximă eficienţă în cazul în care situaţia impune acest lucru.

One Thought to “Vremea aspră îngreunează traficul feroviar”

  1. motanul negru?

    Aveți dreptate. La Pria nu circulaă nici un tren!

Leave a Comment