Voluntari americani ajută copiii din Centrul de Servicii Comunitare Cehu Silvaniei

Magazin Salajean 15 iulie 2011 0

Voluntari americani ajută copiii din Centrul de Servicii Comunitare Cehu Silvaniei

Un grup de voluntari americani organizează de mâine, 16 iulie, o acţiune de socializare pentru copiii instituţionalizaţi din Centrul de Servicii Comunitare de la Cehu Silvaniei. Voluntarii americani au mai derulat şi în anii trecuţi, activităţi sociale în centrele Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Sălaj.

Cei 27 de oaspeţi veniţi de dincolo de Ocean, precum şi patru voluntari orădeni studenţi la specilizarea asistenţă socială îşi vor oferi serviciile până în 12 iulie. Programul activităţilor include acţiuni de recreere, în cadrul centrului, pentru care aceştia au pregătit diferite materiale didactice în vederea realizării de desene, picturi şi obiecte decorative. Totodată, voluntarii şi-au propus să întreprindă prin oraş şi acţiuni de ecologizare cu copiii rămaşi pe perioada vacanţei la Cehu, dar şi să organizeze excursii prin împrejurimi.

Şi noi şi copiii ne bucurăm de prezenţa oaspeţilor la Cehu. Apreciem iniţiativa şi implicarea voluntarilor americani, de-a lungul anilor la noi în judeţ. Efortul lor a dus la un plus de comunicare în viaţa celor instituţionalizaţi şi s-a concretizat în legarea multor prietenii. Gestul lor vine atât în sprijinul copiilor, ştiind că vor participa împreună la activităţi distractive pe care nu le putem organiza în timpul anului şcolar, cât şi în folosul centrului. Ei au intenţia să aloce fonduri pentru dotarea sălii de sport din Cehu, precum şi a Centrului Maternal de aici, respectiv, prin crearea celui de-al doilea modul, a menţionat Violeta Milaş, directorul DGASPC Sălaj.

Comentarii

comments

Lasa un Raspuns »