Vitezomanii, “premiați” de polițiști cu amenzi consistente

Scopul polițiștilor rutieri este acela de a preveni evenimentele rutiere, pentru ca nimeni să nu fie rănit sau să-și piardă viața pe drumurile publice. Depăşirea limitelor legale de viteză şi viteza neadaptată la condiţiile de trafic reprezintă una din principalele cauze ale accidentelor rutiere grave produse pe drumurile publice! Conform Codului Rutier, depășirea cu mai mult de 50 km/h a vitezei maxime admise pe sectorul de drum respectiv și pentru categoria din care face parte autovehiculul condus, constituie contravenție și se sancționează cu amendă prevăzută în clasa a IV-a de sancțiuni, respectiv de la 9 la 20 de puncte – amendă. De asemenea, se aplică sancțiunea complementară a suspendării exercitării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 90 de zile. În luna ianuarie a acestui an, polițiștii rutieri au aplicat aproape 1.500 de sancțiuni contravenționale, pentru nerespectarea regimului legal de viteză și au reținut în vederea suspendării 89 de premise de conducere. Nu uitaţi! Cu cât viteza este mai mare, şocul produs de accident este mai mare, iar consecinţele mai grave. Respectaţi limita legală de viteză pentru fiecare sector de drum!

2 Thoughts to “Vitezomanii, “premiați” de polițiști cu amenzi consistente”

  1. Anonim

    Trebuie rezolvata problema cu camerele de luat vederi din oras!! Ii jalnic, toata lumea trece pe rosu, pietonii nu mai respecta nimic, la ceas, ca pieton trebuie sa fii cu ochi in 4 chiar daca ai verde, acolo ca li la Silvania, daca nu esti atent de lovesc masinile care au verde intermitent, nu mai zic de vorbit la telefon, viteza, pietoni care se arunca pur si simplu pe trecere etc,

  2. Anonim

    IPJ Salaj, Politia Municipala impreuna cu primaria Zalau, cu Ciunt in frunte, s-au opus utilizarii, Sistemului de monitorizare a traficului din Zalau, un system care ne-a costat aproape 5 milioane de euro !! acest sitem format dinCamere video, radare fixe, senzori in asphalt, etc sta nefolosit de 4 ani de zile !! Stim ca Ciunt a promsi ca il desfinteaza, dar parca prea multe accidente avem in oras !!

Leave a Comment