Vine canicula!

Magazin Salajean 11 iunie 2010 0

Vine canicula!

Incepand de astazi, in Salaj, vor fi inregistrate primele zile toride din acest an. Totusi, temperaturile vor depasi pragul de canicula incepand de sambata. Angajatorii care nu asigura conditii de lucru propice, in perioada de canicula, risca amenzi usturatoare.

Astazi, la Zalau, se va inregistra prima zi cu adevarat torida din acest an, temperaturile urmand sa depaseasca, la umbra, 32 – 33 de grade Celsius, in timp ce temperatura resimtita va fi de aproape 40 de grade Celsius.

In acest week-end, temperaturile vor ramane la fel de ridicate, vremea urmand sa ramana fierbinte, fiind putin probabil sa ploua.

In aceste conditii, angajatorii vor avea obligatia de a asigura conditii prielnice de munca pentru salariati, prin reducerea intensitatii si a ritmului activitatilor fizice, asigurarea ventilatiei necesare la locul de munca si alternarea perioadelor de lucru cu cele de repaos in locuri umbrite.

De asemenea, angajatorii trebuie sa asigure doi pana la patru litri de apa pentru fiecare salariat, precum si echipament individual de protectie, daca este necesar. In cazul in care aceste conditii nu pot fi respectate, se stabilesc masuri precum esalonarea pe doua perioade a zilei de lucru, reducerea duratei de munca, intreruperea colectiva a lucrului cu asigurarea continuitatii activitatii in locurile unde acesta nu poate fi intrerupt. Masurile de acest gen se stabilesc in cazul in care temperaturile extreme se mentin pe o perioada de cel putin doua zile consecutiv, iar amenzile aplicate de Inspectoratul Teritorial de Munca Salaj, in cazul angajatorilor care nu aplica aceste prevederi legale, sunt cuprinse intre 1.500 si 2.500 de lei.

Atentie la sanatate

Avand in vedere temperaturile ridicate care sunt prognozate pentru zilele care urmeaza, Directia de Sanatate Publica Salaj face o serie de recomandari pentru populatie. In primul rand trebuie sa evitam expunerea indelungata la soare, mai ales intre orele 11-17, si sa folosim mijloace de protectie, respectiv palarii, umbrele, ochelari de soare si imbracaminte subtire din tesaturi naturale in culori deschise.

Alte recomandari sunt legate de cresterea consumului de lichide la 2-4 litri pe zi, fara a astepta sa apara senzatia de sete, si o alimentatie saraca in grasimi, precum si evitarea excesului de cafea si a consumului de bauturi alcoolice. Totodata este necesara evitarea activitatilor in exterior care necesita un consum mare de energie.

Mai ales copiilor trebuie acordata o atentie speciala, ca parintii sa evite situatiile in care acestia sunt lasati sa astepte in interiorul autovehiculelor parcate la soare sau transportul pe distante lungi in vehicule fara posibilitati de climatizare.

Pentru prevenirea imbolnavirilor in randul copiilor, se va realiza hidratarea corespunzatoare, iar pentru sugari mama va alapta ori de cate ori sugarul solicita. Copilul va fi imbracat lejer, cu hainute din materiale textile vegetale comode, si nu va fi scos din casa decat in afara perioadelor caniculare din zi si obligatoriu cu caciulita pe cap. La cel mai mic semn de suferinta al copilului sau mamei, acestia se vor prezenta la medicul de familie care va decide conduita terapeutica, ne-a comunicat purtatorul de cuvant al DSP Salaj, Mihai Cheseli.

O categorie a populatiei extrem de fragila in vremuri de canicula sunt si persoanele varstnice, in special cele cu afectiuni cardiace si respiratorii. Reprezentantii DSP atrag atentia asupra faptului ca in aceste zile pensionarii vor evita deplasarile si frecventarea locurilor aglomerate care creeaza posibilitatea decompensarii acestora in conditii de temperaturi ridicate.

Comentarii

comments

Lasa un Raspuns »