Vin bani pentru drumurile naţionale

Magazin Salajean 24 februarie 2011 0

Vin bani pentru drumurile naţionale

Timp de doi ani, peste 120 de kilometri de drumuri naţionale din judeţ vor face obiectul unor ample lucrări de reabilitare cu fonduri externe, alocate prin Ministerul Transporturilor. După cum a făcut cunoscut, ieri, în cadrul unei conferinţe de presă, organizată la sediul PD-L Sălaj, directorul Direcţiei Regionale Cluj a Companiei Naţionale de Drumuri şi Autostrăzi, Ioan Pantelimon, este vorba de drumul naţional DN1H Zalău-Răstoci (pe o lungime de 53,38 km) şi de două sectoare de drum naţional între Aleşd şi Zalău, de 26,5 km şi, respectiv, de 42,8 km.

Prin proiectul de reabilitare şi modernizare a celor două drumuri din Sălaj, aşa cum a remarcat Lucian Bode, deputat PDL de Sălaj, vor fi atrase peste 158 de milioane de euro, bani care vor contribui atât la îmbunătăţirea infrastructurii rutiere, cât şi la crearea de noi locuri de muncă. Peste doi ani, din totalul de 276 de kilometri de drumuri naţionale, Sălajul va avea mai bine de 75 la sută din arterele rutiere reabilitate, punând la socoteală şi sectorul dintre Topa şi Supur.

Primul obiectiv beneficiază de fonduri de la Banca Europeană de Investiţii şi de la Guvernul României (în valoare totală de 57 de milioane de euro) şi are ca antreprenori firmele Pa&Co International şi Kemna Bau Andreae GmbH. Cea de-a doua lucrare (pentru care s-au prevăzut 101 milioane de euro) va fi executată de OHL ZS/Peyber Hispanica, respectiv, de Asocierea Spedition UMB SRL/SC Tehnotrade SRL, cu finanţare asigurată de la Fondul European de Dezvoltare Regională şi de la Guvernul României.

Din informaţiile prezentate de Ioan Pantelimon, zilele trecute s-a predat amplasamentul pentru drumurile dintre Căpâlna-Mesteacăn şi Crişeni-Răstoci; lucrările vor demara efectiv în cursul lunii martie sau cel târziu la începutul lui aprilie, iar finalizarea execuţiilor este programată pentru data de 3 ianuarie 2013. Termenul de garanţie al ambelor obiective este de 24 de luni (pentru asfalt), şi de 25 de ani pentru lucrările la structura podurilor. S-a menţionat că în urma programului de reabilitare, drumurile naţionale vor avea caracteristicile drumurilor europene (grosimea asfaltului de 18 centimetri, o platformă lărgită de la 6 metri la 9 sau 14 metri, iar în zonele de pantă două benzi la urcare, precum şi trotuare sau rigole carosabile în localităţi.

Între Crişeni şi Răstoci, după cum a arătat Mircea Crişan, şeful Secţiei de Drumuri Naţionale Sălaj, vor fi reparate 12 poduri mari (la cele din Mirşid şi de peste Valea Almaşului se vor derula lucrări ample, ele fiind foarte vechi) şi 175 de podeţe vor fi înlocuite. Constructorii au decis ca în acest an să se realizeze între 60 şi 75 la sută din lucrări. Cele două proiecte nu au posibilitatea de prelungire a termenului de execuţie şi orice întârziere va fi penalizată, respectiv, acumularea de nerealizare va aduce penalităţi exponenţiale. În schimb, dacă constructorii vor preda mai repede lucrările, vor beneficia de o bonificaţie.

Comentarii

comments

Lasa un Raspuns »