Viata bate filmul: Familie rupta in doua din cauza unei boli

Magazin Salajean 19 septembrie 2008 0

Viata bate filmul: Familie rupta in doua din cauza unei boliO mama din Zalau a fost nevoita, zilele trecute, sa isi dea copilul la Centrul de invatamant special din Simleu Silvaniei, din cauza handicapului pe care acesta il are. La 10 ani, Sergiu sufera de artrogripoza la ambele picioare si nu se poate misca decat purtat in brate. Baiatul s-a nascut cu aceasta boala si, cat timp a fost mic, mama s-a descurcat sa il ingrijeasca. Acum, greutatile au coplesit-o. Nu il mai poate cara in spate, iar de un an s-au mutat de la etajul IV intr-o locuinta de necesitate la parter, primita de la Primaria Zalau. La scoala nu il mai poate cara, insa, ca baiatul sa fie, totusi, cu copii de varsta lui, mama l-a inscris la Centrul din Simleu.

Sergiu s-a nascut cu artrogripoza, boala provenita de la o raceala pe care mama, Violina Cozma, a contactat-o in perioada graviditatii. Copilul nu poate pasi, iar picioarele ii sunt mereu umflate. Nu are pe nimeni altcineva decat pe mama, care il duce in brate peste tot. Cum baiatul este tintuit de scaun sau pat, femeia nu il poate lasa singur aproape deloc.

Mi-e greu sa ma despart de el, dar nu am ce face, ca nu il mai pot ridica, nu-l mai pot duce. Trebuie sa il dau la centru si imi va fi greu fara el. La sfarsit de saptamana il pot aduce acasa, daca o sa gasesc masina… daca nu, ma voi duce eu mai des, ce sa fac? Vom vorbi la telefon…, spune mama, plangand, si incercand, oarecum, sa-l imbarbateze pe copil.

Acesta zambeste trist. La cei 10 ani ai sai, intelege gravitatea bolii pe care o are si stie ca mama nu se mai poate descurca. La fel, el fara mami este pierdut. Din cauza artrogripozei, nu-mi pot misca picioarele. In afara de mami nu am pe nimeni. Nu pot sa ma descurc singur, recunoaste Sergiu.

Baiatul nu poate sta in picioare fara sa fie sustinut. Pana si cei cativa metri dintre baie si camera par lungi si mama trebuie sa il sustina de subsuori. Daca se opresc mai mult de doua minute, durerea se instaleaza in picioarele copilului si e nevoie ca el sa fie asezat pe scaun sau pe pat. Vai de capul nostru, ca multe ne mananca atunci cand avem copii bolnavi, spune mama, tragandu-si rasuflarea dupa un asemenea drum.

Satul de greutatti, tatal lui Sergiu a plecat de acasa in ianuarie si de atunci familia nu mai stie nimic de el. E foarte greu cu banii, iar Violina trebuie sa se descurce lunar din ajutorul de handicap si din banii pe care ii primeste ca insotitor al lui Sergiu. De alt serviciu nu poate fi vorba, cat timp baiatul nu poate fi lasat singur in casa.

Ne descurcam din 4,8 milioane de lei vechi, minimul pe economie. Din asta platim medicamente, ne luam mancare si ne descurcam cu intretinerea la apartament. Ce sa fac? Nu-i usor, povesteste Violina.

Carat in spate pana la scoala

Ca Sergiu sa fie intre copii, mama l-a carat in spate 3 ani, cu tot cu ghiozdan, pana la scoala. Cele patru etaje din blocul in care locuiau au invins-o, insa, si familia a fost nevoita sa ceara o locuinta de necesitate la parter de la Primaria Zalau.

Familia Cozma a primit un apartament in blocul C4, care este un bloc de locuinte de necesitate. Are un copil cu handicap, fapt pentru care i s-a dat un apartament la parter si i s-a construit o rampa pentru carucior, spune Ioan Barburas, inspector al Directiei de Asistenta Sociala Comunitara a Primariei Zalau.

Le-ar trebui un carucior cu rotile electric

Din punct de vedere medical, deocamdata, pentru Sergiu nu se mai poate face nimic. A suferit pana acum opt operatii la picioare si la sold. Viata lui s-ar putea imbunatati, totusi, daca ar avea un carucior cu rotile electric, pe masura lui, intrucat cele pe care le are ii sunt mici sau nu functioneaza. Caruciorul asta e de la doctorul Ciobanca, dar e stricat. L-am dus si la Garajul partidului si am platit si acolo sa il repare, dar nu se poate face nimic, ii trebuie alt motor. Cel de la usa e mic, nu mai incape pruncul in el. E micut, tot cu asta l-am purtat pana acum. Ne-ar trebui un scaun electric, nou, dar nu ni-l putem permite din banii pe care ii avem, spune Violina.

Desi exista asemenea carucioare pe rotile in comert, pretul lor este de aproximativ 14.000 de lei, o suma mult prea mare pentru o familie necajita. Desi are nevoie de el cum alti copii au nevoie de imbracaminte, Sergiu nu va avea, probabil, un asemenea carucior nici in acest an.

Comentarii

comments

Lasa un Raspuns »