Veste cruntă pentru pensionari

O veste care a căzut ca un trăsnet peste pensionari este aceea că, pentru măririle de pensii prevăzute de lege, dispoziții ce ar fi trebuit să fie aplicate începând din toamna acestui an, Guvernul nu are bani. Ministrul Finanțelor, Florin Câţu a declarat recent că “legea care prevede majorarea pensiilor publice din 1 septembrie creează probleme de sustenabilitate bugetului pentru următorii doi ani.” Cu alte cuvinte, mărirea pensiilor conform legii ar destabiliza serios bugetul în următorii ani. Aceasta dacă mărirea ar fi pusă în aplicare, lucru aproape imposibil de realizat, după ultimele declarații ale ministrului Finanțelor. Mai mult, acesta a subliniat că atât instituțiile financiare internaționale, cât și agențiile de rating, au arătat că mărirea pensiilor reprezintă un risc major pentru sănătatea economiei. Practic, ministrul a precizat că pentru această lege și pentru altele care au fost votate de Parlament, nu există fondurile necesare. În final, concluzia ministrului de Finanţe în legătură cu mărirea pensiilor a fost clară: pentru a nu destabiliza economia, trebuie luate alte măsuri. „Această lege a pensiilor crează probleme de sustenabilitate a bugetului nu numai pentru 2020, dar și pentru 2021 în 2022. Doar în 2020 înseamnă un plus de 10 miliarde de lei la buget, plus 30 de miliarde de lei în 2021, bani care nu există, bani care trebuie împrumutaţi.

Aşa cum este construit bugetul şi problemele pe care le avem, legea pensiilor şi alte legi similare cu articole în Parlament  nu au surse de finanţare”, a declarat ministrul FlorinCâţu la postul național de radio. Acesta a mai spus că după ce vom trece peste perioada de criză cauzată de pandemie, economia se va schimba din cauza faptului că multe companii vor investi în tehnologie. În opinia ministrului de Finanţe, una dintre măsurile pe care Guvernul trebuie să le ia neapărat este legată de menținerea piaței muncii la un nivel de “plutire”, respectiv crearea de noi locuri de muncă, astfel încât să îi păstreze în țară pe cei aproape un milion de români întorși în această perioadă de peste hotare. Reamintim cititorilor că Guvernul Orban luase în calcul mărirea pensiilor cu 40 la sută începând din 1 septembrie, dar au fost numeroase semne de întrebare cu privire la această intenţie. În județul Sălaj sunt, în prezent 64.850 de pensionari, dintre care 54.013  pensionari din sectorul de stat și 4.801   pensionari din sectorul agricol. Dintre aceștia, 12.100 pensionari au pensia minimă de 704 lei în timp ce 6.036 sunt  beneficiari de pensii acordate în baza unor legi speciale  (magistrați-32, personal auxiliar de specialitate al instanțelor și parchetelor – 24, auditori publici ai Curții de Conturi-12 – total 68 beneficiari de pensii speciale) și beneficiari de indemnizații acordate în baza unor legi speciale (revoluționari etc). Un impact dublu îl vor resimți pensionarii care au popriri pe veniturile din pensii. Peste 630 de pensionari din Sălaj vor avea din nou, începând din 14 iunie, veniturile tăiate, aceasta după ce perioada în care popririle au fost întrerupte se va încheia. Prin urmare, potrivit lui Florin Câțu, sacrificăm sănătatea pensionarilor pentru… sănătatea economiei românești.

 

 

21 Thoughts to “Veste cruntă pentru pensionari”

  1. Anonim

    PSD a lăsat o lege otrăvită de majorare cu 40% pe seama altui guvern, după ce ei nu au vrut nici măcar să aplice legea lor de indexare a pensiilor la 1 ian 2019 și de majorare la 1 sept 2019. Păi despre ce vorbim? Chiar uităm? Sau ne facem că uităm? Și apoi majorare egală nu e corectă, 40% la pensie de 10000 lei este 4000 lei, dar la o pensie de 2000 lei este doar 800 lei, deci mărire a decalajelor.

    1. Cezarina

      PSD-ul a plecat pentu ca a vrut sau au fost dati jos de o motiune de cenzura ??? De ce nu au fost lasati sa-si duca mandatul la capat? Atunci,daca nu respectau legile date de ei,puteau fi trasi la raspundere. PNL-ul stia la ce se baga. De ce au fortat guvernarea? Pe ce au cheluit miliardele imprumutate? Guvern incompetnt. Demisia!

      1. Anonim

        @Cezarina. În 2019 în ianuarie și septembrie PSD-ul dumitale era la guvernare, cine nu i-a lăsat „să-și ducă mandatul”? Nu ține prefăcătoria și minciuna! Nu mai aveți prea mulți de prostit!

      2. Dovleac Mircea

        Cu logica asta, daca PSD a scornit o lege otravita, fara macar sa respecte cerintele de fundamentare (sursa de finantare…), nu ii mai poate schimba nimeni de la guvernare, orice prostie ar face! Daca vin altii, musai trebuie sa aplice orice prostie rosie inventata de Veorica, Dragnea, Olguta sau alti savanti cu diplome de xerox…

    2. Crisss

      SI cand te gândesti ca in Romania mai sunt cetateni care susțin ,,social democratia“ made in PSD???JOSSS MAFIA PSD!!JOSSS CORUPȚIA!!!

    3. Ion

      Dar când s-a contribuit pentru pensie a fost corect că unul să des 200 și altul 2000?toți patronii au cotizat la salariul minim chiar daca au avut castiguri imense ,acum au pensii de 700 lei și pling că nu e corect.uite doamna Maria Dragomiroiu a câștigat milioane dar nu a plătit mai nimic.acum plînge la tv că are o pensie de o mie de lei.si că ea sunt fotbaliștii ,artiștii,cei cu PFA ,taximetriștii și toate meseriile liberale.cand au cotizat doi lei era bine.acum să se egalizeze pensiile!nu vorbim de pensiile speciale care sunt o mare măgărie.dar de ce credeți că o persoană care a lucrat 40 de ani trebuie sa fie egala cu cel care a lucrat 10 ani?mulți nostalgici ai comunismului sunteți.

  2. Anonim

    Care veste crunta?Numai prostii au crezut ca se pot mari pensiile cu 40% ditr-o data.A fost capcana psd de prostire a pensionarilor!

    1. Anonim

      dar , dar prostii VOTEAZA !! SI SINT MULTI SI ORGANIZATI BINE, SI CEL MAI USOR DE PROSTIT !!

  3. Anonim

    D-le Negoita.Marirea tuturor pensiilor cu 40 procente ar fi o aberatie.V-o spun in calitate de inca angajat si viitor pensionar,in nu multi ani.Ganditi-va la cresterea preturilor generata de aceasta masura.Milioane de oameni platiti cu pana in 2000 de ron pe luna s-ar trezi mult mai saraci peste noapte.Pur si simplu,dorinta lor de a mai munci s-ar topi in fata disperarii de a-si vedea salariile diminuate de cresterile uriase ale preturilor.Chestiunea este una sensibila.Trebe tratata cu echilibru.Ce facem? O sa-i dam un miliard fostului sef de puscarie care are 700 de milioane acum? Curtea Constitutionala ar declara instant ca si discriminatorie o eventuala taiere a pensiilor speciale.Dar ma intreb, insasi existenta lor,NU ESTE discriminatorie ?Probabil ar fi o solutie sa fie modificat cuantumul pensiei minime,la o suma mai mare decat cea actuala de 700 ron.Poate undeva la 2000 sa zicem.Si cam atat.Cine are mai mult poate ramane asa.Cu suma asta inca se poate trai in Ro.La urma urmei,dk esti responsabil, iti pregatesti iesirea din activitate.Nu te apuci de investitii cand iesi la pensie.In mod normal ai o casa,o masina si ce-ti trebe.Dk vrei sa-i cumperi bemeweu nepotelului,treaba ta.Ma astept sa fiu injurat de unii,dar asta este.Imi asum.

    1. Anonim

      Stimate anonim.Sant de acord cu dumneata.Exista insa un inconvenient.Daca ridici pensia minima de 700 lei la 2ooo ptr. o contribuitate de 2o ani sa spunem,ce faci cu cei care au contribuit 3o ani sa spunem si au 1ooo lei pensie ?!

  4. Io zac ca se aplica !

    Florine, incearca sa nu fii penibil, tu dupa vorbele lu catu-patu te iei ? Asta a fugit atunci cand era cat pe ce sa fie premier, incredibil. Neaplicarea legii de majorare a punctului de pensie cu 40 % le va fi fatala liberalilor si, atata pricep si ei. Psd a si amuntat ca demite guvernu daca modifica aceasta lege. In conditiile in care la politisti li s-au marit salariile ba, la medici s-au marit salariile in devans, va spun io ca se va aplica legea de marire a punctului de pensie!

  5. Anonim

    ok, foarte bine sa fie toate marite cu 40 %
    Sau mai bine sa fie dublate !!
    dar si tot ce trece de 1000 de lei sa fie impozitate cu 10%, ce depasete 2000 sa fie impozitat 30% si ce depaseste 3000 sa fie impozitat cu 50%, iar ce depasete 4000 lei cu 75%.
    iar pensile peste 2000 lei , care nu au contributivitate in spate sa fie impozitate cu 90-95%,

    1. Anonim

      Mai oameni buni.Plecati tot timpul de la premiza ca orice-i afecteaza pe nenorocitii aia de la Curtea Constitutionala va fi declarat neconstitutional si discriminatoriu.Astea cu impozitarea progresiva si alte aleasunt zero.Oameni aia conduc tara.Nu Parlamentul,nici Guvernul,nici Presedintele.Nici macar Isarescu (alt cap al rautatilor).Asta este.

  6. Anonim

    sa nu mai existe pensionare anticipata si pesnii speciale !

  7. Anonim

    Bă tîmpitule, dar pe tine „oculta” te-a pus să votezi 30 de ani cu Iliescu și ai lui?

  8. Anonim

    Un titlu fara rost.De cand s-a dat legea se stia ca nu ovse mareasca cu procentul adta.Trebuiecregandit sistemul bu crecutectoate cu 40%

  9. Anonim

    SA se mareasca dar sa nu se intample nimic.

  10. Anonim

    In Romania legile sunt pentru prosti. A fost referendum ca numarul parlamentarilor sa se reduca la 300, pentru prosti. Un TEPES ar fi necesar sa faca ordine. Unde este autostrada Bektel??? Citi bani au fost ingropati acolo etc etc.

  11. ANONIM

    Daca trece pandemia, trece si sleahta de ticalosi pesedisti, cei ai lui Dragnea, Nicolicea, Iordache, Olguta, Ciolacu, Tudorel, Serban, Stanescu etc. Devin istorie incepand cu 2021.

  12. Anonim

    Nene Florine ia intereseaza-te mata cat iau cei 58814 pensionari nespeciali si cat iau cei 6036 speciali ca doar esti ziarist. Sa vedem si noi care-i paritatea. S-au sumele sunt aproape egale/

  13. ANONIM

    Pesedistii, aia cu functii, nu prostii astia mici din Salaj, sun niste ticalosi si hoti! Ati auzit de Ciolacu, Stanescu, Mandea, Olguta, Nicolicea, Serban Nicolae etc.? Dar, de astia de la voi, de Dana Cota, mare secretar de stat, dar in arest preventiv, de Ghita Senatorul Analfabet, dar ticalos, de nevasta-sa, incompetenta, dar „fiinta superioara”, de Nosa si familia lui de mafioti….

Leave a Comment