Veste bună pentru pensionarii sălăjeni: pensiile vin mai repede în decembrie

Pensiile se dau mai devreme în decembrie, conform unui anunț făcut luni de Casa Națională de Pensii. Astfel, plata pensiilor a fost devansată în luna decembrie, cei 68.576 de beneficiari din Sălaj urmând să încaseze pensiile mai devreme cu câteva zile. ”Având în vedere apropiatele Sărbători de iarnă și din dorința de a veni în sprijinul beneficiarilor sistemului public de pensii, Casa Națională de Pensii Publice și C.N. Poșta Română S.A. și-au manifestat disponibilitatea de a achita drepturile bănești în avans, după cum urmează: drepturile de pensie din sistemul public precum și alte drepturi prevăzute de legi cu caracter special se vor achita la domiciliul beneficiarilor în perioada 12 – 22 decembrie; drepturile restante de pensii precum și alte drepturi prevăzute de legi cu caracter special se vor achita în întervalul 19 – 22 decembrie; drepturile veteranilor de război se vor achita în perioada 12 – 22 decembrie la domiciliul acestora.

În cazul tuturor beneficiarilor care au fost avizați la domiciliu (persoane care nu au fost găsite acasă) plata se face până la data de 28 decembrie, la ghișeele poștale.

Referitor la drepturile achitate prin intermediul băncilor cu care Casa Naţională de Pensii Publice are încheiate convenţii, acestea vor fi încasate de la aceeaşi dată, respectiv 14 decembrie”, se arată într-un cominucat al Casei Naționale de Pensii.

Alte articole

Scrie un comentariu