Vaccinare contra antraxului in localitatile inundate

Magazin Salajean 31 iulie 2008 0

Vaccinare contra antraxului in localitatile inundate

Conducerea Directiei Sanitar-Veterinare si pentru Siguranta Alimentelor (DSVSA) Salaj a trimis echipe de inspectori in cele peste 30 de localitati afectate de inundatii, vineri, 25 iulie, pentru dezinfectarea gospodariilor si vaccinarea animalelor impotriva antraxului, germenul fiind unul teluric, ce poate fi activat dupa inundatii.

Mircea Martin, directorul Directiei Sanitar-Veterinare si pentru Siguranta Alimentelor (DSVSA) Salaj, ne-a declarat ca, in localitatile afectate de viituri, autoritatile au contactat SC Protan SA Dej, pentru a ridica animalele moarte in timpul inundatiilor. Ca urmare a inundatiilor care s-au abatut peste Salaj la sfarsitul saptamanii trecute, am luat de urgenta masuri in toate localitatile afectate de ape. Este o situatie de criza cu care se confrunta judetul, mai ales ca germenul antrax este unul teluric, ce sta in sol, si poate fi activat in cazuri de inundatii. Am dispus vaccinarea anticarbunoasa (impotriva antraxului, n.r.) a animalelor, iar dupa curatarea namolului, gospodariile vor fi toate dezinfectate. De asemenea, fiecare localitate din cele afectate are contract cu SC Protan SA Dej si, acolo unde apa a omorat animale, firma a fost contactata pentru a le ridica spre incinerare, a spus directorul DSVSA Salaj.

Potrivit sursei citate, cum aproximativ 500 de fantani au fost inundate cu namol, echipele DSVSA Salaj actioneaza, impreuna cu populatia, pentru curatarea si dezinfectarea lor.

Comentarii

comments

Lasa un Raspuns »