Urmele inundaţiilor, şterse cu bani europeni

Magazin Salajean 30 martie 2011 0

Urmele inundaţiilor, şterse cu bani europeni

Zece primării din Sălaj ar putea beneficia de fonduri europene pentru înlăturarea efectelor inundaţiilor care au afectat, în cursul verii trecute, mai multe aşezări din judeţ. Din cele aflate de la prefectul de Sălaj, Vegh Alexandru, de aceşti bani se va beneficia în urma aplicării OUG 27/17 martie 2011.

Prin acest act normativ se va permite comunelor afectate în lunile iunie şi august 2010 de calamităţi să depună proiecte pentru refacerea infrastructurii (drumuri, poduri, podeţe, străzi) în cadrul programului FEADR, măsura 322 D, care reprezintă o extensie a programului anterior lansat. Administraţiile locale sunt însă condiţionate să nu fi avut anul trecut proiecte pe măsura 322. Prin acest demers, care reprezintă o oportunitate pentru comunităţile locale, se poate beneficia de fonduri europene pentru refacerea infrastructurii, nemaifiind nevoie de a solicita bani de la fondul de rezervă al statului sau de la bugetele locale, a explicat Vegh Alexandru.

Reprezentatul Guvernului în teritoriu a menţionat că administraţiile locale care pot primi banii europenilor, dacă depun proiecte pe măsura 322 D, sunt: Chieşd, Treznea, Rus, Meseşenii de Jos, Năpradea, Plopiş (acestea fiind, în ordinea priorităţilor, cele mai afectate comune de inundaţiile din 2010), la care se poate adăuga Sărmăşag, Pericei, Bălan şi Gâlgău. Vegh Alexandru a amintit că şi comunele Crasna şi Agrij au avut de suferit în urma inundaţiilor din vara trecută, dar acestea nu mai pot beneficia de fonduri, deoarece ele au derulat în 2010 proiecte în cadrul măsurii 322.

Comentarii

comments

Lasa un Raspuns »