Unitatile de fast-food, la control

Magazin Salajean 13 iulie 2009 0

Unitatile de fast-food, la controlCirca 400 de kilograme de produse de tip fast-food, din 14 unitati comerciale de pe raza judetului Salaj, au fost controlate, in cursul lunii iunie, de Comisariatul Judetean pentru Protectia Consumatorilor (CJCP) Salaj, daca respecta prevederile legale privind protectia consumatorilor. In cadrul acestor actiuni, comisarii au gasit nenumarate nereguli, printre care: lipsa elementelor de identificare-caracterizare ale produselor, neputandu-se astfel stabili incadrarea in termenul de valabilitate, lipsa ori neafisarea corespunzatoare a preturilor (pe unitatea de masura), dar si abateri privind legalitatea functionarii – neafisarea la loc vizibil a codului unic de inregistrare la Registrul Comertului, din care sa rezulte obiectul de activitate pentru care unitatea este autorizata sa functioneze. In consecinta, opt operatori economici s-au ales cu amenzi in valoare totala de 12.400 de lei, comisarii dispunand si oprirea temporara de comercializare a 3,2 kg de carne in valoare de 30 de lei.

O alta actiune tematica realizata de comisarii CJCP Salaj, in perioada 29 iunie-3 iulie, s-a axat pe modul de comercializare, etichetare, prezentare si publicitate a laptelui de consum si a produselor lactate. Au fost verificati sapte operatori economici, atat din mediul urban, cat si rural, constatandu-se deficiente la fiecare dintre acestia. Pentru neafisarea corespunzatoare a preturilor si a codului unic de inregistrare la Registrul Comertului, din care sa rezulte obiectul de activitate pentru care unitatea este autorizata sa functioneze, cei sapte au fost sanctionati contraventional cu amenzi in valoare totala de 6.500 de lei.

Comentarii

comments

Lasa un Raspuns »