Un salajean la… Palatul Parlamentului din Londra

Magazin Salajean 19 mai 2010 0

Un salajean la... Palatul Parlamentului din Londra

Dupa prestatia remarcabila a trupei de teatru Masca la Festivalul Mondial de creativitate de la Sanremo, Colegiul National Silvania Zalau traieste din nou bucuria succesului, prin participarea elevului Pop Bogdan Andrei, cls.a Xl-a A la finala Concursului International de Public Speaking ce se va desfasura la Londra in perioada 18-21 mai 2010.

Frumoasa realizare a lui Andrei are si un mic istoric. In anul 2009, am acceptat provocarea de a intra in focul unei mai noi competitii nationale – Public Speaking, cu mai multi elevi ai claselor bilingve si de limbi moderne de la Colegiul National Silvania Zalau.

Dupa filtrele etapelor de zona si semifinale, eleva Ioana Jecan ajunge la etapa finala unde impresioneaza prin maturitatea gandirii si eleganta exprimarii si unde se claseaza pe un remarcabil loc II, ratand finala de la Londra.

In anul 2010, tot ea este fermentul care da viata si culoare acestei competitii, la nivel local si zonal. Dar… sansa de a ajunge la etapa finala ii surade de aceasta data unui la fel de valoros si talentat coleg de generatie al Ioanei, respectiv Pop Bogdan Andrei.

Pe el, insa, zeita Fortuna l-a atins cu un deget in finala din aprilie 2010 si, prin ocuparea locului I, Andrei a obtinut dreptul de participare la finala competitiei.

Public Speaking = a vorbi in fata publicului, presupune abordarea unei teme de interes general, si expunerea acesteia in fata unui public avizat si a unui juriu competent in aprecierea exprimarii corecte, a bogatiei de limbaj, a expresivitatii, a accentului etc.

Si toate aceste calitati au fost dovedite de Andrei Pop la Bucuresti.

Saptamana viitoare, in competitie cu alti 72 de tineri de pe intreg mapamondul, el va incerca in Palatul Parlamentului din Londra (locul unde se va desfasura finala) sa-si etaleze competentele lingvistice, talentul oratoric si, de ce nu, sa demonstreze capacitatea scolii romanesti de a forma deprinderi de limbi moderne insusite la un nivel academic.

SUCCES ANDREI ! Si nu uita ca te reprezinti pe tine, scoala ta, Zalaul si Romania.

Comentarii

comments

Lasa un Raspuns »