Un minor şi un bărbat de 43 de ani, cercetaţi pentru infracţiuni

Magazin Salajean 8 aprilie 2013 0
Un minor şi un bărbat de 43 de ani, cercetaţi pentru infracţiuni

 

 

Doi sălăjeni sunt cercetaţi de oamenii legii pentru infracţiuni privind circulaţia pe drumurile publice, după ce au fost identificaţi în trafic încălcând anumite reguli de circulaţie.

Potrivit datelor furnizate de Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Sălaj, un bărbat în vârstă de 43 de ani, din localitatea Răstolţ, a fost surprins de poliţişti pe bulevardul Mihai Viteazul, vineri, 5 aprilie, în jurul orei 21, conducând un autoturism sub influenţa alcoolului. În urma testării cu aparatul etilotest, a rezultat că bărbatul avea o alcoolemie de 0,41 mg/l în aerul expirat, ulterior fiind transportat la spital pentru recoltarea de probe biologice. De asemenea, poliţiştii au întocmit actele premergătoare în ceea ce priveşte urmărirea penală pentru comiterea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care are o îmbibaţie alcoolică peste limita normală.

Cel de-al doilea sălăjean cercetat este un minor, în vârstă de 16 ani, care în noaptea de vineri spre sâmbătă a fost prins de poliţiştii Biroului Rutier conducând un autoturism pe strada Unirii, fără a poseda permis de conducere. Minorului i s-au întocmit acte premergătoare pentru urmărirea penală în ceea ce priveşte comiterea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere.

 

 

Comentarii

comments

Lasa un Raspuns »