Un fleac. M-au ciuruit!

Magazin Salajean 21 martie 2008 0

Un fleac. M-au ciuruit!Replica celebrului comisar Moldovan, interpretat de la fel de celebrul Sergiu Nicolaescu, a fost ieri la moda in poligonul militar Aghires din Zalau. Si asta pentru ca mass media salajeana a ciuruit la greu, la invitatia Politiei, tintele puse in fata. La fel de adevarat e faptul ca unii dintre noi mai degraba au arat campul din poligon si au plantat plumbi, decat sa nimereasca tintele, dar mai importanta a fost participarea. Echipa cotidianului nostru, formata din subsemnatul si Olivian Vadan, s-a comportat onorabil. Adica, dupa ce eu am ratat cu insistenta tinta, colegul ne-a scos din bezna ignorantei cu 20 puncte care ne-au salvat de la ultimul loc, dar n-au fost suficiente pentru plasarea pe podium. Remarcand gravitatea situatiei, la proba de individual am sporit concentrarea, si, luand in cosiderare viteza vantului, cea a luminii si a sunetului, am bagat patru ^boabe^ in tinta. Efortul mi-a fost rasplatit de plasarea mai mult decat meritorie pe locul trei, dupa colegii de breasla Sorin Barbur, de la cotidianul Graiul Salajului (cel mai tare din parcarea poligonului) si Arnold Schlachter, de la ZalauTV (locul doi). Pentru curajul si indrazneala de a manui cu oarecare pricepere armele de foc, Olivian a fost rasplatit cu premiul Se putea si mai bine. Adevarul e ca, daca ne enervam, se putea si mai rau, adica sa doboram copacii si pasarile din zona. Revenind la clasamentul pe echipe, sa dam Cezarului ce-ai al Cezarului si sa recunoastem ca cei mai buni la Carpati (pistolet si nu tigarete) au fost, in ordine descrescatoare: echipa de la cotidianul Salajul European, urmata de cea de la Graiul Salajului si cea de la Radio Transilvania. In concluzie, aviz amatorilor, nu va puneti cu jurnalistii, ca nu stiu trage doar cu pixul, ci si cu armele de foc.

Comentarii

comments

Lasa un Raspuns »