Un dascal de legenda

Magazin Salajean 6 noiembrie 2008 0

Un dascal de legenda

In activitatea mea didactica am avut o deosebita stima pentru acei dascali care nu se limitau doar la misiunea (nobila, desigur!) instructiv educativa, ci aveau, in paralel, preocupari specifice intelectualilor. Pe multi dintre acestia i-am admirat sincer, avandu-i modele vii in devenirea mea profesionala, ca dascal si intelectual.

Stiam ca de la ei am multe de invatat.

Un astfel de model care mi-a marcat ascensiunea, influentandu-ma decisiv, a fost Ioan Ardeleanu Senior, dascal de legenda, personalitate complexa proeminenta a invatamantului salajean din prima jumatate a secolului trecut. (Adjectivul Senior, aici substantiv, component al numelui propriu, a fost adaugat de el la cele doua, spre a se deosebi de alte persoane cu acelasi nume. Si asa era cunoscut in tot Ardealul. Iar foarte multi, prietenii apropiati, ii spuneau simplu: Seniorul).

Soarta i-a harazit o viata tumultoasa, cum putini intelectuali din generatia sa au avut, cunoscand si satisfactia marilor impliniri ale activitatii sale, dar si marile dezamagiri si suferinte provocate de nedreptatile vremii in care a trait.

S-a nascut in urma cu un secol – 28 octombrie 1908 – in localitatea Supuru de Sus (pe atunci in fostul judet Salaj, actualmente in judetul Satu – Mare) intr-o familie de tarani. Dupa absolvirea scolii primare in satul natal, a urmat cursurile scolii Normale de Invatatori din Zalau, devenind absolvent (invatator) in anul 1928. Din acest moment desfasoara o exceptionala activitate didactica in mai multe localitati: Sighetul Silvaniei, Saraud, Tasnad, Blaj, Zalau, Supuru de Jos. A activat ca invatator, director de scoli, cercetator la Biblioteca Centrala din Blaj si, din 1945, Inspector Scolar Judetean Sef, cand si-a adus o contributie majora la reorganizarea invatamantului romanesc din Salaj, infruntand conditiile vitrege in care se afla acest segment al societatii, la interferenta celor doua perioade nefaste pentru aceasta zona a tarii: teroarea hortysto – fascista si dictatura comunista.

Perioada de cercetator la Biblioteca Centrala din Blaj a fost benefica, poate chiar hotaratoare in formarea personalitatii sale de intelectual complet, recunoscuta de contemporanii sai din Blaj sau din alte judete. Acolo a citit, a studiat sute de documente privind istoria si cultura romaneasca din Transilvania. Fiindca manifesta o extraordinara sete de a cunoaste, a descoperit noutati in acest domeniu. Concomitent, din modesta sa retributie, cheltuia sume destul de mari pentru carti alese, selectate cu grija si pricepere din librariile vremii, carti de mare valoare artistica sau documentara. Si, spre marea lui satisfactie, in preajma anului 1940, detinea una din cele mai bogate biblioteci personale din nordul tarii. Dar a cunoscut si marea durere cand aceasta biblioteca i-a fost risipita in mare parte, in perioada administratiei maghiare si in timpul regimului comunist, imediat dupa razboi.

Intre 15 august 1952 – 1 iulie 1954 a fost intemnitat in inchisorile comuniste, fara mandat de arestare si fara judecata. Aceasta a fost a doua mare durere pe care destinul i-a provocat-o. De parca n-ar fi fost de ajuns, revenit din inchisoare, nu este primit sa activeze in invatamant, ci este angajat contabil la E.M. Salajul din Sarmasag.

A proiectat mai multe lucrari: Istoria invatamantului Romanesc din Salaj – Zalau, 1936; Oameni din Salaj, momente din luptele nationale ale romanilor salajeni – Zalau, 1938; Miscarea revolutionara de la 1948 – 49 in Salaj – manuscris; Monografia judetului Salaj – proiect nerealizat.

A fost colaborator sau redactor la reviste ale vremii: Transilvania, Sibiu, Scoala Noastra etc..

Primele doua lucrari le am si eu, oferite cu autograf de catre autor la 24 septembrie 1969, si le pastrez ca amintire de la cel care mi-a fost mentor pana la 13 iunie 1974, cand marea sa inima a incetat sa mai bata.

L-am cunoscut la inceputul deceniului 7 al secolului trecut, 1963 si, o spun cu mandrie si recunostinta, am fost onorat cu prietenia sincera a acestui dascal de exceptie, pe care l-am respectat ca pe tatal meu.

Era un om inalt, bine legat, cu parul bogat, cu aspectul sobru al intelectualului ce degaja admiratie si respect si este salutat in public si de oameni care nu-l cunosc.

L-am vizitat de multe ori la locuinta sa din Supur, cerandu-i sfaturi sau diferite informatii din documente, pentru realizarea Monografiei Scolii din Bobota, lucrare pe care am finalizat-o in 1966. Ii aprecia pe tinerii dascali cere doreau sa cunoasca, sa afle noutati, sa se documenteze. Si din acel grup faceam parte si eu, dovada fiind realizarile mele ulterioare. Si de fiecare data ma primea cu acelasi zambet binevoitor, cu aceeasi amabilitate dezarmanta, specifica omului care se simte fericit cand poate oferi si altora din cunostintele sale.

Lui ii datorez multe din realizarile scolii din Bobota pe perioada cand eram director acolo, printre care si Muzeul Scolii, primul de acest fel din judet.

Despre activitatea lui s-ar putea scrie sute de pagini. Spatiul nu-mi permite. De aceea inchei aici scurta evocare a acestui titan al romanismului salajean, prezentand scuze ca am scris asa de putin fata de grandoarea personalitatii celui evocat. Fiindca, prin exceptionala sa activitate, unica in ei, Seniorul de la Supur si-a rezervat locul meritoriu in Cartea de Aur a culturii Salajene.

Comentarii

comments

Lasa un Raspuns »