Uite greva, nu e greva!

Magazin Salajean 10 noiembrie 2008 0

Uite greva, nu e greva!

Sindicalistii CFR din Federatia Miscare-Comercial au anuntat ca renunta la greva pe care au anuntat-o pentru vineri, intre orele 7.00-13.00. Astfel, printr-un comunicat de presa, liderii sindicalistilor au precizat ca au luat la cunostinta protocolul semnat cu Ministerul Transporturilor, sustinand ca daca in maximum doua saptamani se vor rezolva doua din cele patru puncte ale acordului, vor renunta definitiv la protest.

In urma discutilor care au avut loc, in cursul zilei de joi, intre reprezentantii Ministerului Transporturilor si cei ai confederatiilor sindicale – Confederatia Nationala Sindicala Meridian si Federatia Nationala Miscare Comercial, la solicitarea Confederatiei Nationale Sindicale Meridian -, partile semnatare au incheiat un protocol prin care au convenit elaborarea unui program de eficientizare a structurii a CN CFR SA, care va fi dezbatut cu liderii de sindicat si care va avea aplicabilitate in cursul trimestrului I al anului 2009.

In acelasi timp, sindicalistii vor rezolvarea imediata a aprobarii ordinelor si elaborarea actului normativ prin care infrastructura feroviara sa fie tratata la fel ca cea rutiera.

Sindicalistii din Miscare-Comercial au suspendat protestul anuntat pentru vineri, asteptand ca, in doua saptamani, cel putin doua puncte din cele patru din protocolul semnat cu Ministerul Transporturilor sa fie indeplinite. Astfel, sindicalistii cer ca Ministerul Transporturilor sa prezinte Guvernului in sedinta de saptamana viitoare o ordonanta de urgenta prin care infrastructura feroviara va beneficia de acelasi tratament ca si infrastructura rutiera, respectiv va beneficia de transferuri de la bugetul de stat pentru modernizarea si mentenanta retelei feroviare noiembrie, nu a fost finalizat.

Reamintim faptul ca, vineri, traficul pe caile ferate ar fi trebuit sa fie bulversat de o greva de avertisment, programata intre orele 7-13. Oficial, parea a fi prima miscare de protest a salariatilor din CFR, de dupa 89 in care nu s-ar fi cerut majorari salariale, ci cu totul altceva: siguranta la locul de munca si siguranta calatorilor.

Potrivit sefului Statiei CFR Jibou, Radu Boian, la greva de avertisment de vineri ar fi participat circa 100 de angajati ai statiei amintite.

Comentarii

comments

Lasa un Raspuns »