UE zice „NU” serului Polidin produs la Iasi

Magazin Salajean 11 februarie 2011 0

UE zice „NU” serului Polidin produs la Iasi

Romanii nu vor mai gasi pe viitor medicamentul Polidin in farmacii, dupa mai bine de 30 de ani in care s-au bazat pe el in ceea ce priveste intarirea imunitatii. Acest lucru vine ca urmare a faptului ca Uniunea Europeana considera ca singura linie de productie, aflata la Iasi, intr-o filiala a Institutului Cantacuzino, este prea invechita si nu mai corespunde normelor.

Consideratiile UE referitor la linia de productie a injectabilului Polidin pun in dificultate si pacienti, si medici. In timp ce primii dintre ei sustin ca, degeaba se gasesc in farmacii produse similare, pretul acestora este mult prea mare pentru buzunarele lor, cutia de Polidin costand in general cu circa 100 de lei mai putin. La randul lor, medicii admit ca Polidinul este un ser eficient, care acopera o gama larga de boli dat find ca are 13 tulpini anti-microbiene cu actiune imuno-stimulatoare.

In farmaciile din Zalau, stocurile de Polidin s-au epuizat de cateva luni sau sunt pe cale sa se sfarseasca in curand, in unitatile care mai au pe rafturi cateva cutii. La una din farmaciile din centrul Zalaului, serul a fost cerut de clienti, dar s-a epuizat de multa vreme. „Nu mai avem acest produs. Chiar si in ultimele luni cand exista in stoc, il aveam in cantitati mici. Putem sa oferim, in schimb, pacientilor alte produse asemenatoare”, a declarat farmacista M.S. La o farmacie din cartierul Bradet, ultimele cutii din serul produs la Iasi s-au vandut inainte de Craciun, in timp ce la o farmacie din zona Astralis se mai gasesc cateva cutii ratacite pe rafturi. „Mai avem cateva cutii, am auzit ca nu se va mai produce. Era un produs cu care oamenii erau obisnuiti, era prescris de ani buni de medici”, a declarat farmacista R.I.

Reprezentantii Agentiei Medicamentului Romania sustine ca filiala din Iasi a Institutului Cantacuzino lucreaza acum la retehnologizarea liniei de productie, pe care ar vrea sa scoata mai multe vaccinuri. Odata ce acest aspect va fi indeplinit, reprezentantii filialei vor inainta o cerere pentru o noua inspectie europeana, iar daca rezultatul acesteia va fi favorabil, serul Polidin ar putea fi produs din nou la Iasi. Din pacate, autoritatile nu pot preciza cat va dura intregul proces.

Serul Polidin stimuleaza rezistenta antiinfectioasa nespecifica, fiind un tratament adjuvant in caz de infectii acute si cronice ale cailor respiratorii superioare si inferioare, infectii genito-urinare (anexite, metrite, prostatite, n.r.) boli infectioase virale (gripa, n.r.), arsuri de diverse grade ce afecteaza suprafete mari cutanate sau pentru pregatirea preoperatorie.

Serul este recomandat in special in anotimpurile reci, cu o frecventa mai mare a infectiilor acute respiratorii, copiilor si persoanelor in varsta, precum si bolnavilor cu afectiuni cronice care duc la scaderea rezistentei imunitare a organismului. Pentru Polidin nu au fost semnalate reactii adverse.

Comentarii

comments

Lasa un Raspuns »