Trusourile pentru eurobebelusi vor fi inlocuite cu bani

Magazin Salajean 23 ianuarie 2007 0

Teoretic, toti bebelusii nascuti dupa 1 ianuarie 2007 ar fi trebuit sa primeasca, pe langa titlul de cetateni ai Uniunii Europene, si un trusou complet in valoare de 1,5 milioane de lei vechi. Acesta se acorda o singura data fiecarui copil la iesirea din maternitate sau la eliberarea certificatului de nastere. Legea 482/ 2006 a intrat in vigoare la 1 ianuarie 2007, dar va trebui ca Ministerul Muncii, Solidaritatii Sociale si Familiei sa elaboreze normele metodologice de aplicare a acesteia. De asemenea, la nivel local vor trebui demarate licitatiile pentru achizitionarea produselor care intra in trusoul pentru nou nascuti.

Guvernul Romaniei a aprobat o ordonanta prin care introduce o serie de masuri tranzitorii, care fac posibila aplicarea prevederilor legii privind trusoul pentru nou nascuti, in perioada pana la elaborarea normelor de aplicare a acesteia. Astfel, in perioada 1 ianuarie – 31 mai 2007, beneficiarii trusoului pentru nou – nascuti vor primi echivalentul in lei al cosului bebe, adica suma de 150 RON.

Banii necesari platii contravalorii trusoului pentru nou nascuti vor fi transferati catre bugetele locale, in asa fel incat sumele sa poata fi distribuite de autoritatile locale. Conform Biroului de Presa al Guvernului, Ordonanta reglementeaza si modalitatea exacta de solicitare a dreptului la plata trusoului pentru nou nascuti. Pentru a primi contravaloarea trusoului , parintii naturali ai copilului sau reprezentantul legal al acestuia trebuie sa depuna la autoritatile publice locale o cerere scrisa insotita de copia certificatului de nastere. La randul lor, autoritatile locale vor plati cei 150 de lei in maxim 30 de zile de la depunerea acestei cereri.

Totodata, Ordonanta abiliteaza autoritatile publice locale sa demareze procedurile de achizitie a bunurilor care alcatuiesc cosul bebe, astfel incat, la data aprobarii normelor de aplicare a legii, sa poata incepe distributia pachetelor.

Comentarii

comments

Lasa un Raspuns »