Trei comune salajene, in atentia SGA Salaj

Magazin Salajean 19 septembrie 2007 0

Trei comune salajene, in atentia SGA Salaj

Cele trei comune salajene – Romanasi, Zimbor si Horoatu Crasnei, care au primit avertismente din partea Sistemului de Gospodarire a Apelor (SGA) Salaj pentru gestiunea necorespunzatoare a deseurilor la nivelul arealului respectiv, vor fi controlate din nou de institutia mai sus amintita.

Purtatorul de cuvant al SGA Salaj, Dorina Olar, ne-a declarat ca, in aceasta perioada, la nivelul institutiei sunt programate actiuni de verificare a starii de salubrizare a cursurilor de apa la nivelul a 18 unitati administrative locale. Controalele vor fi efectuate, cu predilectie, in zonele unde la controalele anterioare s-au constatat depozite necontrolate de deseuri in albia sau pe malurile cursurilor de apa. De asemenea, se vor desfasura actiuni cu formatiile de lucru pentru verificarea si salubrizarea lucrarilor hidrotehnice din administrare, a spus Dorina Olar.

Masurile stabilite in primavara acestui an au vizat desfiintarea depozitelor neorganizate inventariate, pentru evitarea impurificarii cursurilor de apa, constientizarea agentilor economici si a cetatenilor de efectul negativ al depozitarii necontrolate a deseurilor de orice tip si informarea populatiei referitor la locurile de depozitare organizate. La acea vreme, purtatorul de cuvant al SGA Salaj spunea ca, in urma controalelor efectuate s-a constatat ca cele trei primarii cu pricina nu ar fi indeplinit obligatiile care le reveneau fata de mediu.

Potrivit Dorinei Olar, autoritatile locale sunt direct responsabile de inlaturarea depozitelor de deseuri si de mentinerea curateniei pe cursurile de apa. Caderi importante de precipitatii se pot inregistra in intervalul urmator, iar indepartarea deseurilor impune a fi realizata, in regim de urgenta, pentru a se evita obturarea sectiunilor de scurgere in conditii de ape mari, a afirmat aceasta.

In cazul in care primarii nu s-au conformat, iar deseurile sunt depozitate necorespunzator, aceste nereguli vor atrage dupa sine amenzi cuprinse intre 6.500 si 30.000 de lei, asta in cazul in care este vorba de o persoana fizica. Suma pe care va trebui sa o scoata din buzunar persoanele juridice este cuprinsa intre 25.000 si 80.000 de lei.

Suntem curiosi care va fi deznodamantul acestor controale, avand in vedere ca edilul uneia din comunele vizate spunea ca nu are unde sa mute deseurile, dar ca, le va acoperi. Vom trai si vom vedea modalitatea gasita pentru a acoperi… murdaria.

Comentarii

comments

Lasa un Raspuns »