Transportatorii romani au probleme in Ungaria

Magazin Salajean 26 septembrie 2007 0

Transportatorii romani au probleme in Ungaria

* din cauza nerespectarii legislatiei europene, multi dintre ei sunt amendati, cuantumul amenzilor fiind foarte mare

Doua dintre problemele cele mai importante cu care se confrunta Consulatul General al Romaniei la Gyula, Ungaria, sunt legate de accidente de circulatie provocate de cetatenii romani si de amenzile date transportatorilor romani pentru nerespectarea legislatiei europene privind transporturile. Consulul general al Romaniei la Gyula, zalauanul Ioan Fodoreanu, explica mai jos.

Nu detinem fonduri pentru a da ajutoare financiare

In circumscriptia mea consulara sunt majoritatea covarsitoare a punctelor de frontiera dintre Romania si Ungaria. Aici este traficul cel mai intens, in special pe la Bors. Si, ca atare, aici se produc cele mai multe accidente de masina in care sunt implicati cetateni romani. Aceasta este una dintre activitatile dificile, pentru ca in situatia unui accident de mare amploare eu trebuie sa acord asistenta consulara, daca imi este solicitata de catre persoanele implicate in accident. Sau, Doamne fereste, in situatia in care exista decedati. As vrea ca cetatenii romani sa inteleaga faptul ca un consul general nu poate face orice. Trebuie sa respectam cu totii legislatia tarii in care traim. Eu pot doar sa indrum, sa dau sfaturi, cunoscand o parte din legislatia maghiara, ce poate face un cetatean roman in anumite situatii. Nu detinem fonduri pentru a da ajutoare financiare. Consulatul nu are astfel de fonduri. Misiunile diplomatice in general nu au. Tot ceea ce putem face este sa indrumam sau sa recomandam cetatenilor, de exemplu, nume de avocati care cunosc limba romana dar stiu legislatia maghiara si traiesc in Ungaria. Nu putem plati aceste servicii avocatesti. Noi, eventual, putem doar sa-I punem in legatura, sa recomandam la cerere unui cetatean roman care a avut o problema in Ungaria numele unui astfel de avocat. Acesta este un lucru foarte important pe care trebuie sa-l stie cetatenii romani care calatoresc in strainatate. Pentru ca foarte multi cetateni romani au senzatia ca intr-o astfel de situatie consulatul sau ambasada pot plati astfel de servicii. Nu avem de unde. Noi doar ii putem indruma, invata pe cetateni ce pot sa faca, a declarat consulul general Ioan Fodoreanu.

Anularea amenzilor, imposibila

A doua problema foarte importanta de care ma lovesc la Gyula este problema transportatorilor romani, care sunt amendati pentru nerespectarea legislatiei europene privind transporturile. Ungaria aplica, incepand de la 1 mai 2007, strict aceasta legislatie europeana si vizavi de Romania, fiind reglementata prin Ordonanta 57 din 2007, intrata in vigoare la 1 mai a.c. Aceasta ordonanta este foarte clara. Vreau sa le reamintesc tuturor transportatorilor ca este postata pe Internet, pe site-ul Consulatului General al Romaniei la Gyula, si care prevede cuantumurile amenzilor. In momentul in care nu este respectata aceasta legislatie, amenzile sunt foarte mari. Ni se cere de multe ori sa incerc anularea acestor amenzi. Este imposibil. Este vorba de un alt stat, care are o alta legislatie si care trebuie respectata. Asa cum nici aici nimeni nu poate anula o amenda, la fel se intampla si dincolo. Amenda poate fi contestata, eventual. Si aici eu pot doar sa-i indrum pe transportatori ce pot sa faca in cadrul legislatiei. Nu pot interveni sub o alta forma si ii rog foarte mult sa respecte regimul tahografelor si a diagramelor, pentru ca de aici pornesc toate marile probleme. Noi am organizat intalniri si cu autoritatile maghiare si cu transportatorii romani, de doua ori in acest an, in februarie si in august, pe aceasta tema si eu cred ca, incet, incet numarul amenzilor aplicate la frontiera va fi mai mic, a mai declarat pentru Magazin Salajean consulul general al Romaniei la Gyula, Ungaria, Ioan Fodoreanu.

Comentarii

comments

Lasa un Raspuns »