Trai la stramtoare pentru o familie ce are nevoie de ajutorul nostru

Magazin Salajean 7 mai 2009 0

Trai la stramtoare pentru o familie ce are nevoie de ajutorul nostru

Continuam seria cazurilor sociale, aducand in atentia dumneavoastra o alta familie din Zalau, pentru care fiecare zi este tot mai dificila. Cei doi parinti Recean si baiatul de 16 ani locuiesc inghesuiti pe nici 25 de metri patrati, in acelasi bloc de locuinte sociale C3, din Dumbrava. Cu baia comuna la capatul coridorului, fara apa curenta sau incalzire, aceasta este inca una din familiile care se zbat sa supravietuiasca de la o zi la alta. Au lunar mai putin de o mie de lei din care sa se descurce, bani adusi de tatal angajat la o fabrica din oras. Mama lucreaza cu ziua, cand gaseste, dar boala o impiedica sa faca prea multe. Iar criza economica a redus si ea mult din locurile temporare de munca pe care le gasea femeia.

Familia Recean locuieste de mai bine de opt ani in blocul de locuinte sociale pe care Primaria Zalau il are in cartierul Dumbrava. Parintii si copilul, ajuns deja in anii adolescentei, au fost nevoiti sa ceara sprijinul autoritatilor locale, si de atunci au ramas intre aceiasi patru pereti. Stam din 2001 aici, trei persoane intr-o camera, asta-i tot ce avem ca locuinta. Baie n-avem, bucatarie n-avem. 6/4 metri, asta-i tot spatiul. Baia comuna, apa aducem de la baie. Am vrut sa bag apa, dar nu am cum, ca atunci ar trebui sa arunc mobila afara, ne povesteste mama Ibolya Recean, spaland cateva farfurii intr-un oala in care a adus apa din baie. Cand termina, aseaza farfuriile pe un raft, la uscat, si merge sa goleasca apa la capat de coridor, in aceeasi baie soioasa, cu robinete acoperite de rugina. Pe nimeni nu intereseaza situatia noastra. Aici avem apa, acolo sunt WC-uri comune. De aici luam si apa pentru gatit, din mizeria asta, spune femeia, luand-o inaintea noastra pe coridorul lung si intunecos.

Intoarsa intre cei patru pereti, in spatiul de nici 25 de metri patrati, femeia impatura niste rufe. Ne povesteste cat de greu se descurca, stand inghesuiti in locuinta cu igrasie pe pereti, ce serveste familiei si de dormitor si de bucatarie. Supravietuirea se bazeaza pe mai putin de o mie de lei, pe care cei doi parintii reusesc sa-i stranga din salariul tatalui, din ce reuseste sa adune mama lucrand ca ziliera si din alocatia adolescentului.

Totul e cu atat mai greu, cu cat barbatul, capul familiei, este grav bolnav de diabet si are grasime la ficat. Desi indeplineste, din punct de vedere medical, conditiile pentru pensionare pe caz de boala, cei ai casei stiu ca nu se pot gandi la acest aspect din cauza ca pensia este prea mica pentru a se descurca toti trei. Cea mai mare nevoie e locuinta. Barbatul mi-e bolnav de diabet si grasime la ficat, dar, asa bolnav cum e, merge la lucru. A vrut sa se pensioneze de boala, dar atunci cu ce mai traim? Pensia de boala e foarte mica. Asa bolnav cum e, trebuie sa mearga la lucru. S-ar simti mai bine daca am locui in conditii mai bune. Ar fi un miracol sa ne putem muta de aici, mai spune mama.

Se spala in covata

Pentru familia Recean, cel mai greu este iarna, cand incaperea in care stau nu are incalzire. Cei trei se incalzesc de la flacarile aragazului. Nici nu poate fi vorba sa isi puna o soba, din cauza spatiului si asa foarte redus. Iarna ne incalzim cu aragazul. Nu am unde sa imi pun soba, ca locul e ocupat de un fotoliu-pat pentru copil. Daca scot fotoliul, copilul unde doarme? Pe jos? Unde sa-l pun? Nu am unde sa-l pun, ofteaza Ibolya Recean, aratand cu un gest larg camera in care stau lucrurile, claie gramada. Se intoarce apoi la chiuveta improvizata langa usa, trage o perdea si descopera doua butelii, ce amintesc de anii dinainte de 89. Tot aragazul este necesar si cand vine vorba sa faca baie. Mama incalzeste doua, trei oale de apa pe aragaz, si cei trei se spala, pe rand, in covata.

Comentarii

comments

Lasa un Raspuns »