Toth Istvan a picat concursul pentru functia de director medical

Magazin Salajean 19 martie 2007 0

Toth Istvan a picat concursul pentru functia de director medical

Spitalul Judetean Zalau – Salaj a organizat, la sfarsitul saptamanii trecute, concursul pentru ocuparea functiilor de directori specifice comitetului director din cadrul spitalelor publice. Dupa cum se stie, in cadrul SJZ, comitetul director functiona pe o schema de 4 directori, respectiv cel medical, adminstrativ, financiar-contabil si directorul de ingrijiri. Concursul a fost organizat pe baza Ordinului 284/12 februarie 2007, privind Metodologia cadru de organizare si desfasurare a concursurilor/examinarilor pentru ocuparea functiilor specifice comitetului director din spitalele publice.

Concursul a constat intr-un test grila/lucrare scrisa de specilitate, pe o tema din domeniul de activitate al postului, sustinerea unui proiect/lucrari de specialitate si un interviu.

Pentru cele 4 functii de director din cadrul SJZ, la concurs s-au inscris 7 persoane, respectiv cate doi concurenti pentru fiecare post, in afara de cel de director financiar-contabil, functie pentru care s-a prezentat doar un concurent.

Pentru functia de director medical a concurat de dr. Maria Tilea si dr. Toth Istvan – cel care a ocupat, pana recent postul, iar in urma celor 3 probe sustinute, a fost admisa dr. Maria Tilea, cu o medie generala de 8,32, in timp ce dr. Toth a picat concursul, cu media 7,93.

Pentru functia de director adminstrativ, la concurs s-au inscris Lorena Hodis – care a ocupat postul ca interimar si Gheorghe Retevoescu. Admisa pe post a fost Lorena Hodis, cu o medie de 8,99, in timp pe Retevoescu a obtinut media 6,75, fiind declarat respins. Singura candidata pentru functia de director financiar-contabil, Antonica Filip, a fost declarata admisa, obtinand o nota finala de 8,87.

Rasturnare de situatie avem si la functia de director de ingrijiri, unde interimarul Vasile Dan Muresan a fost respins cu o medie de 7,28, in timp ce contracandidatul sau – Matei Kirr, a fost declarat admis cu nota finala de 8,61.

Potrivit metodologiei de organizare si desfasurare a concursului, contestatiile au putut fi depuse in termen de 24 de ore de la momentul afisarii rezultatelor (joi, ora 18), deci pana vineri la ora 18. Pana la ora inchiderii editiei, nu am avut informatii cu privire la contestarea vreunui rezultat. Vom reveni cu noutati in editia de maine.

Comentarii

comments

Lasa un Raspuns »