Tot mai multi salajeni isi construiesc case la sate

Magazin Salajean 3 noiembrie 2011 0

Tot mai multi salajeni isi construiesc case la sate

Numarul autorizatiilor pentru construirea cladirilor rezidentiale a scazut la jumatate in luna septembrie, fata de aceeasi perioada a anului trecut. Potrivit informatiilor puse la dispozitie de Directia de Statistica Salaj, in cursul lunii trecute au fost eliberate 26 de autorizatii de construire pentru cladiri rezidentiale, cu 38,1 la suta mai putin fata de luna precedenta si cu 48 de procente mai putin fata de luna corespunzatoare din anul precedent. Cu toate acestea, spre deosebire de anul trecut, salajenii au solicitat luna trecuta mai multe autorizatii pentru constructii rezidentiale in mediul rural, respectiv 16, decat in urban. Majoritatea au fost eliberate de catre Consiliul local al Municipiului Zalau (noua autorizatii) si Consiliul local al comunei Criseni (patru autorizatii).

In primele noua luni, la nivelul judetului au fost eliberate 353 autorizatii de construire pentru cladiri rezidentiale, in scadere cu 0,6 la suta fata de perioada corespunzatoare din anul precedent. Din acestea, 60,6 la suta au fost eliberate in mediul rural. Localitatile la care s-au inregistrat cresteri mai mari ale numarului de autorizatii eliberate pentru construirea de cladiri rezidentiale, fata de perioada corespunzatoare din anul precedent, au fost: Simleu Silvaniei (plus 13 autorizatii); municipiul Zalau (plus 10); Cehu Silvaniei, Banisor si Chiesd (plus patru). Scaderi mai mari ale numarului de autorizatii eliberate pentru construirea de cladiri rezidentiale s-au inregistrat in localitatile: Valcau de Jos (-9); Balan si Surduc (-6) ; Plopis, Romanasi si Varsolt (-5).

Comentarii

comments

Lasa un Raspuns »