Todea ii baga la penal pe primari

Magazin Salajean 15 august 2007 0

Todea ii baga la penal pe primariPrefectul Salajului, Andrei Todea, a declarat ieri, intr-o conferinta de presa, ca are suspiciuni ca in judet exista foarte multe cazuri de fond funciar cand sentinte civile definitive privind punerea in posesie nu au fost puse in aplicare si ca situatiile nelamurite in acest domeniu nu se limiteaza doar la cele 14 aflate in lucru.

Todea a mai spus ca autoritatile locale care au de rezolvat aceste 14 cazuri sunt cele din Romanasi (patru), Balan (trei), Cuzaplac si Plopis (cate doua), Garbou, Letca si Somes Odorhei (cate unul). Exista 14 cazuri aflate in lucru in momentul de fata pe fond funciar, dar avem suspiciunea ca in judet sunt de fapt mult mai multe, doar ca nu au fost contorizate. Cand spun asta ma bazez pe sesizarile si petitiile pe care le-am primit de la cetateni in audiente. De aceea lansez un apel catre oamenii care au sentinte civile pe fond funciar nepuse in aplicare sa se adreseze Institutiei Prefectului pentru ca noi facem demersuri sa se rezolve aceste situatii, a spus Todea.

Acesta a atras atentia si asupra faptului ca exista deja o practica judiciara in privinta fondului funciar prin care procesele ajung la Strassbourg, unde statul roman e obligat la daune materiale foarte consistente. Aceste daune sunt platite din bani publici si nu e normal ca din neglijenta, indiferenta si superficialitatea unora cetatenii romani sa plateasca aceste nereguli.

Prefectul a explicat ca sentintele definitive pe fond funciar sunt de doua tipuri: pe de-o parte cele in care este trecuta exact suprafata de teren castigata de petent, iar al doilea tip – in care instanta confirma dreptul de proprietate pe un teren nespecificat topografic. In primul caz, e posibil ca parcela sa fie data deja cu titlu de proprietate unei alte persoane, iar primarii spun, de obicei, ca acesta e motivul pentru care sentinta pe care o are in mana petentul nu poate fi pusa in aplicare. Solutia in acest caz, a spus prefectul, este ca autoritatile locale sa atace titlurile in instanta si sa ceara anularea lor. Pentru cel de-l doilea tip de situatie, Todea a spus ca solutia poate fi mai greu de gasit, dat fiind ca oamenii nu sunt de acord cu solutiile oferite de primarii. Daca nici una din oferte nu le convine, ei isi pierd dreptul la proprietate, a spus prefectul. De asemenea, un mod de rezolvare al acestor probleme este ca persoanele ce au astfel de sentinte sa ceara instantei precizarea lotului pe care il pot primi.

Daca primarii nu vor gasi solutii si vor tergiversa lucrurile pana la depasirea termenului final stabilit pentru 15 septembrie 2007, acestia vor fi amendati si impotriva lor se va depune sesizare penala. Daca primarii, ca presedinti ai Comisiilor Locale de Fond funciar, nu vor rezolva cazurile pana la termenul final, care este jumatatea lunii septembrie, vor fi sanctionati cu amenda, iar impotriva lor vom depune sesizare penala, a spus Todea.

Acesta a declarat ca toate cazurile de fond funciar sunt in atentia Institutiei Prefectului pentru ca este vorba de persoane disperate, care umbla prin Tribunal de 10-12 ani, desi au in mana sentinta judecatoreaca care le da dreptul asupra pamantului. Nici o masura pe care o vom lua impotriva primarilor ce nu rezolva cazurile nu va fi indeajuns de dura pentru a compensa umilinta la care au fost supusi acesti cetateni.

Comentarii

comments

Lasa un Raspuns »