Tinerii sub 35 de ani – sprijiniti de stat la constructia unei locuinte

Magazin Salajean 11 ianuarie 2007 0

Tinerii sub 35 de ani - sprijiniti de stat la constructia unei locuinte

Potrivit unei legi aprobate recent de Parlamentul Romaniei, tinerii sub 35 de ani care nu au o casa si doresc sa-si contruiasca o locuinta prin credit ipotecar pot beneficia de ajutor de la stat, in valoare de 10.000 de euro.

Subventia poate fi acordata si tinerilor care au in proprietate apartamente mai mici de 50 de metri patrati. Beneficiari ai prevederilor acestei legi sunt si persoanele care au fost evacuate din casele nationalizate, indiferent de varsta. Legea modifica actul normativ anterior, prin care nivelul subventiei acordate de stat se acorda anual. In prezent, cei care doresc sa-si construiasca o casa pot primi de la stat 20 la suta din valoarea locuintei, in limita celor 10.000 de euro. Beneficiarii de ajutor de stat trebuie sa demonstreze ca au in proprietate terenul pe care vor construi, precum si ca au incheiat un contract de executie cu o firma autorizata. De asemenea, pentru a beneficia de aceasta subventie, tinerii trebuie sa dovedeasca faptul ca nu au mai primit ajutor de la stat pentru construirea sau cumpararea unei case.

Desi prevederile acestei legi sunt cunoscute de majoritatea tinerilor sub 35 de ani, la nivelul judetului Salaj, nu a fost depusa nici o cerere in vederea acordarii subventiei pentru constructia de locuinte. Cererile se pot depune laPrimarie, mai exact la Centrul de Relatii cu Publicul. Primaria municipiului Zalau informeaza ca, printr-o hotarare a Consiliului Local, s-a format o comisie, a carei atributie este de a verifica cererile depuse in luna anterioara. Dupa analizarea acestora, comisia va verifica listele nominale cu solicitantii declarati eligibili sau nu, iar cei nemultumiti pot depune contestatii, in termen de 7 zile de la afisarea listelor, contestatii care se vor analiza si solutiona in termen de 30 de zile, de catre Consiliul Local.

Comentarii

comments

Lasa un Raspuns »