Tinerii din Românaşi, implicaţi în protecţia mediului

Magazin Salajean 29 aprilie 2011 0

Tinerii din Românaşi, implicaţi în protecţia mediului

Un număr de 15 tineri din Românaşi au desfăşurat, zilele trecute, o acţiune de voluntariat în vederea conştientizării populaţiei asupra problemei pe care o presupune poluarea apelor şi a mediului înconjurător. Preşedintele Asociaţiei de Dezvoltare Comunitară Românaşi (care a organizat acţiunea, n.r.), Cristian Andrei, ne-a declarat că scopul urmărit de tinerii voluntari a fost conştientizarea populaţiei în privinţa faptului că natura poate fi protejată prin colectarea selectivă şi prin reciclarea deşeurilor, stopând aruncarea lor în albiile râurilor sau la margini de pădure. „De asemenea, prin încetarea incendierii deşeurilor, care poluează aerul cu fumul degajat, ne protejam viaţa şi sănătatea.

Acţiunea a fost realizată prin metoda de educaţie non-formală Photovoice, care se leagă de transmiterea unui mesaj. Este o oportunitate de a fotografia problemele comunităţii sau, de ce nu, aspectele pozitive. Unul din obiectivele esenţiale este acela de a influenţa factorii de decizie vizavi de problemele cu care se confruntă comunitatea, pentru ca ele să poată fi soluţionate”, a adăugat Cristian Andrei.

La vernisajul expoziţiei au fost prezente aproximativ 50 de persoane, printre care primarul comunei Românaşi, Marius Borzan, consilieri locali, elevi etc.

Potrivit sursei citate, acţiunea sus amintită face parte din proiectul “Timpul liber – Timpul tinerilor pentru iniţiativă”, care se desfăşoară în peroioada 1 februarie – 1 iulie, în Românaşi, şi care este co-finanţat cu suma de 5.000 de euro prin programul „Tineret în Acţiune” al Comisiei Europene.

Comentarii

comments

Lasa un Raspuns »