Testarea pe calculator pentru permisul auto a bagat spaima in candidatii salajeni

Magazin Salajean 3 octombrie 2008 0

Testarea pe calculator pentru permisul auto a bagat spaima in candidatii salajeniTehnologia moderna de testare pe calculator a cunostintelor Codului Rutier in ceea ce priveste regulile de circulatie a redus simtitor din numarul salajenilor care vor sa obtina un permis auto. Acest lucru este demonstrat de examenul pentru obtinerea permisului de conducere. Inaugurarea noului sistem de testare pe calculator a dus la scaderea numarului de candidati: de la o medie zilnica de 130-140 de candidati, la 100.

Cat despre gradul de promovabilitate, constatat in prima zi de testare pe calculator, mai precis marti, doar 19,23 la suta dintre salajenii prezenti la examen au obtinut permisul auto. De asemenea, se poate spune ca amatorii de fituici pot sa renunte la aceasta practica, in conditiile in care examenul este supravegheat video, astfel incat nimeni nu poate face nici o miscare. Mai mult de atat, ne spune seful Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere si Inmatriculare a Vehiculelor, Remus Stanciu, odata cu implementarea noii tehnologii de testare a cunostintelor pe calculator, raspunsurile fiecarui candidat sunt vazute online de la Bucuresti. Aceasta noua aplicatie ne permite sa dedicam intreaga energie catre examinarea practica. In curand vom ajunge la folosirea a 25 de minute pentru fiecare candidat, ceea ce va creste dificultatea examinarii\, a mai spus Remus Stanciu.

Daca in alte judete proba teoretica poate fi sustinuta in cinci limbi diferite, cum ar fi engleza, franceza, italiana, germana si maghiara, in Salaj, deocamdata, examenul se da doar in limba romana. Remus Stanciu spera, totusi, ca, peste cel mult doua luni, salajenii sa poata sustine proba teoretica si in limba maghiara.

De remarcat faptul ca noul sistem de testare face ca un examen sa nu poata dura, indiferent de categoria pentru care solicitantul s-a inscris, mai mult de 30 de minute, astfel ca nu vor mai exista serii de candidati ca pana acum, ci se va intra la rand. Examenul teoretic pentru obtinerea permisului de conducere se va desfasura numai pe calculator, in sediul Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere si Inmatriculare a Vehiculelor.

Persoana respinsa la examen se poate reprograma din nou chiar din acea zi, respectandu-se, insa, cele minim 15 zile intre examene, dar nu mai tarziu de un an de la absolvirea cursurilor, caz in care expira valabilitatea cursului de pregatire si trebuie urmat un nou curs. Daca proba practica este programata peste 30 de zile, candidatul poate sustine proba teoretica de doua ori in acest timp.

Comentarii

comments

Lasa un Raspuns »