TenarisSilcotub – venituri estimate de 240 de milioane de dolari in 2007

Magazin Salajean 5 iunie 2007 0

TenarisSilcotub - venituri estimate de 240 de milioane de dolari in 2007

Pe site-ul http://www.tenaris.com/TenarisSilcotub/ro/default.aspx am dat peste Hotararea Adunarii Generale Ordinare a Actionarilor SC Silcotub SA Zalau (Hotararea nr. 90/27.04.2007 – extras din procesul verbal nr. 90/27.04.2007). Cum nu s-a scris mai in detaliu, in presa locala, despre hotararea cu pricina, din cate stiu, este, cred, interesant sa redau cateva fragmente din actul mentionat. Veniturile totale, in 2006, ale Silcotub au fost de 649.756.391 leu, cheltuielile totale de 596.181.412 lei, iar rezultatul brut (profitul) de 53.574.979 lei. AGA a aprobat ca profitul ramas dupa constituirea rezervelor legale sa ramana la dispozitia societatii si sa nu se distribuie dividende, aproband si descarcarea de gestiune a administratorilor societatii si restituirea garantiilor. S-a mai aprobat prelungirea mandatului administratorilor pana la data de 31 mai 2008: Vincenzo Crapanzano – presedinte al Consiliului de Administratie; Paolo Felice Bassetti – vicepresedinte al CA; Gheorghe Terhes – membru al CA; Riccardo Brevi – membru al CA. In locul lui Lucas Rocha a fost ales membru al CA Patrizia Bonometti, pana la 31 mai 2008. Tot in AGA cu pricina a fost aprobata remuneratia administratorilor pentru anul 2007 in cuantum de 2.000 USD pe an pentru fiecare membru al Consiliului de Administratie si 3.000 USD pe an pentru presedintele Consiliului de Administratie. A fost confirmata ca auditor financiar al societatii pe anul 2007, firma PricewaterhouseCooper Audit SRL. De asemenea, a fost aprobat bugetul de venituri si cheltuieli si programul de activitate pe anul 2007, cu urmatorii indicatori: venituri totale de 240 de milioane USD; cheltuieli totale de 220 milioane USD si un rezultat brut de 20 milioane USD.

Din informatiile furnizate de media nationala, compania are un capital social de 103,74 milioane lei, divizat in 9,246 milioane actiuni, cu o valoare nominala de 11,22 lei. Tubman Holding Gibraltar Limited, actionarul majoritar, controleaza 84,86 la suta din Silcotub, iar Talta-Trading E Marketing detine 10,86 la suta. Cele doua societati actioneaza concertat, fiind detinute de grupul luxemburghez Tenaris, si controleaza 95,72 la suta din capitalul Silcotub.

Comentarii

comments

Lasa un Raspuns »