Taxa auto, micsorata cu circa 30 la suta

Magazin Salajean 18 februarie 2009 0

Taxa auto, micsorata cu circa 30 la suta

Noua taxa auto va avea o valoare dubla decat cea perceputa in iulie 2008, arata Ministerul Mediului. De fapt, propunerea care va ajunge la Comisia Europeana pentru a fi aprobata este legata de inlocuirea actualei valori a taxei, tripla fata de cea din vara lui 2008, cu una dubla fata de valoarea de atunci. Dupa toate probabilitatile, modul de calcul al taxei va ramane acelasi, insa coeficientii de calcul se vor modifica. In plus, modificarea coeficientilor ar duce si la cresterea cuantumului de plata pentru masinile non-euro sau cu standard de poluare Euro 1, cazuri in care taxa va creste, dar nu semnificativ. Astfel, potrivit noilor prevederi privind taxa, proprietarii de vehicule noi Euro 4 cu cilindree sub doi litri vor fi in continuare scutiti de la plata taxei, si asta pentru sprijinirea industriei auto nationale.

Proiectul de act normativ a fost transmis Comisiei Europene la sfarsitul saptamanii trecute, dupa ce, miercuri, Ministerul Mediului facea cunoscut ca taxa auto va fi redusa si ca exista posibilitatea ca statul sa restituie diferenta de bani proprietarilor de vehicule care au achitat taxa la valoarea triplata. In cazul in care Comisia Europeana accepta noua forma a taxei auto, Guvernul o va aproba prin ordonanta de urgenta. Apoi, pana in vara, va fi promovat un proiect de lege prin care sa fie instituita o taxa anuala pentru toti poluatorii. Ministerul Mediului a anuntat ca proprietarii de vehicule care nu au incheiat procedurile de inmatriculare pana la 15 decembrie 2008, data incepand de la care taxa de poluare auto a fost platita la o valoare triplata, vor beneficia de o pasuire.

Din pricina cresterii numarului de masini second-hand importate, Guvernul a decis, in decembrie, ca taxa de poluare auto perceputa la achizitia masinilor noi sa fie suspendata incepand cu 15 decembrie 2008, pana la sfarsitul lunii decembrie 2009, pentru vehiculele Euro 4 cu motorizari de pana la 2.000 cm cubi inmatriculate pentru prima data in Romania si in UE. Simultan, taxa auto pentru achizitia vehiculelor second-hand a fost triplata comparativ cu valorile din luna iulie. Recent, Comisia Europeana a pus in vedere Guvernului Romaniei ca ordonanta prin care taxa auto a fost triplata incalca legislatia Uniunii.

In ianuarie, in Salaj, numarul inmatricularilor a scazut de 2,5 ori fata de decembrie 2008. Astfel, daca in luna decembrie a anului trecut, in judetul nostru, au fost inmatriculate 1.414 masini, in ianuarie 2009, au fost inscrise in circulatie doar 576 de autovehicule. In schimb, numarul inmatricularilor provizorii a ramas constant, de unde deducem ca salajenii care si-au adus masini second-hand asteapta micsorarea taxei auto pentru a-si inmatricula masinile.

Comentarii

comments

Lasa un Raspuns »