Targ si licitatie la API – Iepuras cu suflet mare

Magazin Salajean 9 aprilie 2009 0

Targ si licitatie la API -  Iepuras cu suflet mare

Elevii si profesorii din cadrul Colegiul Tehnic Alesandru Papiu-Ilarian (C.T. API) Zalau, in colaborare cu Liceul de Arta Ioan Sima Zalau, Fundatia Centrului de Informare Profesionala, Orientare in Cariera si Plasament (CIPO) si Centrul de recuperare si reabilitare neuropsihiatrica Jibou, au organizat in decursul zilei de ieri o actiune de caritate cu targ si licitatie Iepuras cu suflet mare, sub motto-ul Sa fim iepurasi pentru copiii nevoiasi. Initiatorii proiectului sunt profesorii Cristian Hosu, Alina Cotoi si Cristian Man.

Astfel, la ora 9, in curtea C.T. API, tinerii au expus la vanzare mai multe obiecte specifice sarbatorii de Pasti, confectionate de ei: decoratiuni de interior, felicitari, oua vopsite etc. Dupa cum ne-a declarat unul din initiatorii proiectului, Alina Cotoi, banii stransi atat de la expozitia cu vanzare, cat si de la licitatie, vor fi donati in scopuri caritabile. Fiecare unitate participanta va darui banii stransi din vanzari copiilor cu probleme sociale. C.T. API a obtinut 520 de lei la expozitia cu vanzare si a decis ca acesti bani sa fie donati catre opt elevi din cadrul colegiului, alesi de conducerea colegiului, ne-a declarat Alina Cotoi.

A doua parte a actiunii caritabile, licitatia, prezentata de elevii Ionut Bene si Iulia Festeu, a inceput la ora 12.

Ca invitati speciali la licitatie au fost prezenti viceprimarul Zalaului, Daniela Cota, si un reprezentant al Politiei de Proximitate, Adriana Ilies. Programul a demarat cu o piesa de teatru realizata de elevii Ana-Maria Muresan si Monica Rusan, dupa care au cantat solistii din cadrul C.T. API, coordonati de profesorul Dani Taut. A urmat apoi licitatia propriu-zisa, prezentata de Ioana Butiri, eleva la API. Au fost scoase la licitatie tablourile si fotografiile realizate de Mariana Iuja, respectiv Cornel Orbai, profesori la C.T. API, tablourile si icoanele realizate de membrii Fundatiei CIPO, trei tablouri donate de Monica Chis si obiectele realizate de elevii din cadrul liceelor participante. Cel mai bine vandut obiect la licitatie a fost un tablou al Marianei Iuga, cumparat de Daniela Cota cu 150 de lei. Suma totala adunata la licitatie a fost de 790 de lei, bani ce vor fi donati celor opt elevi din colegiu, a adaugat Alina Cotoi. De mentionat este faptul ca initiativa profesorilor Cristian Hosu, Alina Cotoi si Cristian Man si implicarea elevilor la actiunea de caritate au oferit celor opt elevi cu probleme sociale din cadrul colegiului API, un spijin financiar de cate 164 de lei.

Comentarii

comments

Lasa un Raspuns »