Sute de someri salajeni, sustinuti din fonduri europene

Magazin Salajean 6 iunie 2012 0

Sute de someri salajeni, sustinuti din fonduri europeneSalajenii aflati in cautarea unui loc de munca au beneficiat in aceasta perioada de pregatire profesionala si consiliere in vederea gasirii unui loc de munca. Demersul a fost pus in practica printr-un proiect al Agentiei Judetene pentru Ocuparea Fortei de Munca Salaj in parteneriat cu SC Vecom SRL Zalau. Este vorba de proiectul Salaj Workacces-Program pilot de crestere a gradului de ocupare in judetul Salaj, lansat prin Programul Operational Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013. Actiunile se deruleaza de la inceputul anului trecut si se estimeaza ca vor fi finalizate la sfarsitul anului. Potrivit informatiilor furnizate de directorul AJOFM Salaj, Romeo Sarca, s-a urmarit dezvoltarea unui program complex de servicii profesionale, consiliere si asistenta directa (corelat cu potentialul real de ocupare de pe piata muncii salajene), precum si crearea unui centru pilot de crestere a gradului de mobilitate ocupationala si geografica a somerilor. Dupa 17 luni de implementare a proiectului, as mentiona ca ne-am atins obiectivele, incercand ca din suma alocata prin proiect sa beneficieze cat mai multi someri. Initial am preconizat ca grupul tinta sa fie format din 200 de persoane aflate in cautarea unui loc de munca, dar acest numar va fi mult mai mare pana la finele anului, pentru ca am cuprins intre beneficiari persoane inactive, someri de lunga durata si someri din grupurile vulnerabile, a aratat Romeo Sarca.

Prin acest proiect s-au finalizat cinci cursuri de pregatire profesionala la care au participat 95 de persoane, respectiv, de instalator instalatii tehnico-sanitare si gaze, electrician exploatare medie si joasa tensiune, operator calculatoare, fizer-coafor-manichiurist-pedichiurist, lucrator finisor in constructii. Au fost organizate doua cursuri de competente antreprenoriale la care au participat 31 de someri salajeni. In prezent este in derulare un curs de calificare pentru meseria de electrician exploatare medie si joasa tensiune la care iau parte 24 de cursanti, iar la cursul de operator calculatoare au participat 19 persoane fara loc de munca. Directorul AJOFM Salaj a precizat ca prin proiectul Salaj WorkAcces au fost certificate 121 de persoane, 169 de salajeni au beneficiat de cursuri de formare profesionala din care 143 au urmat cate un curs, iar 26 au luat parte la cate doua cursuri de instruire. Pe parcursul derularii proiectului s-au desfasurat 10 sesiuni de informare in grup, 9 sesiuni de consiliere in grup, s-au cumulat 241 de ore de informare individuala si 336 de ore de consiliere individuala. Totodata, in acest interval de timp s-a organizat si o sesiune de lucru si dezbateri, un atelier de lucru pentru prezentarea de idei de afaceri, un targ al locurilor de munca. Romeo Sarca a informat ca organizarea cursurilor a beneficiat de sprijinul furnizorilor de servicii de formare profesionala si ca instruirile au tinut cont de cererea de pe piata muncii. La aceasta data, potrivit directorului AJOFM Salaj, cele mai cautate joburi sunt in domeniul confectiilor, constructiilor, serviciilor, alimentatie publica si asistenta sociala. Intre propunerile participantilor la proiect au fost incluse si solutii vizand reinfiintarea scolilor profesionale pe meserii, deblocarea posturilor publice, realizarea de programe de pregatire pentru elevi in functie de ofertele de pe piata muncii si sustinerea proiectelor pentru perfectionarea la locul de munca.

Proiectul Salaj-WorkAcces a carui valoare a fost estimata la 1,758 de milioane de lei, a beneficiat de fonduri europene in suma de 1,470 de milioane de lei reprezentand asistenta financiara nerambursabila, 145.395 fiind contributie proprie, iar 143.000 lei valoare neeligibila.

Comentarii

comments

Lasa un Raspuns »