Sute de salajeni intra, anticipat, la pensie

Magazin Salajean 27 octombrie 2011 0

Sute de salajeni intra, anticipat, la pensie Aproape 250 de cereri pentru pensii anticipate sau partial anticipate au fost inregistrate, in decursul acestui an, la Casa Judeteana de Pensii (CJP) Salaj. Numarul acestor solicitari este unul mare fata de aceeasi perioada a anului precedent.

Potrivit informatiilor furnizate de directorul adjunct al CJP Salaj, Florian But, dintre aceste cereri, 55 au fost dosare pentru pensie anticipata, iar 194 pentru pensie anticipata partiala. Numarul este semnificativ mai mare fata de aceeasi perioada a anului trecut, din cauza faptului ca, in jumatate din anul 2010, pensiile anticipate au fost inghetate, a mentionat Florian But.

O parte insemnata dintre acestea fac referire la solicitari din partea unor salajeni care au optat pentru pensie anticipata sau partial anticipata chiar si in conditiile in care asupra acestui drept financiar este operata o penalizare lunara, pana la implinirea varstei de pensionare si a stagiului complet de cotizare in conformitate cu legea.

Dintre dosarele de pensie anticipata, 38 au fost solutionate favorabil, un dosar a fost respins si doua retrase, restul fiind in curs de solutionare. Dintre cererile pentru pensie anticipata partiala, 145 au fost rezolvate favorabil, 15 dosare au fost respinse, noua retrase, iar un numar de 25 de cereri sunt in curs de solutionare.

Pensia anticipata se acorda persoanelor care au cel mult cinci ani pana la implinirea varstei de pensionare si au realizat stagiul complet de cotizare stabilit prin lege. De pensia anticipata partial pot beneficia persoanele care au cel mult cinci ani pana la implinirea varstei de pensionare si care au cu opt ani lucrati in plus fata de stagiul complet de cotizare.

Multe dintre persoanele care opteaza pentru drepturile de pensii anticipate aleg sa munceasca in paralel. Pensionarii la limita de varsta pot sa munceasca fara restrictii, atat pe baza de contract pe perioada determinata, cat si perioada nedeterminata. Insa, acei care muncesc in sectorul de stat, daca primesc un salariu mai mare decat cel minim pe economie, vor trebui sa renunte la pensie pe perioada in care realizeaza veniturile respective.

Comentarii

comments

Lasa un Raspuns »